…cam acestea ar fi datele esențiale după prima săptămână scursă sub spectrul stării de urgență în România, pe fondul crizei coronavirusului. Datele registrului electronic al salariaților sunt nemiloase: aproximativ 200.000 de mii de contracte de muncă au fost suspendate, în condițiile în care multe companii din România și-au oprit activitatea. Iar fenomenul va continua. După giganți ca Dacia sau Ford, un alt jucător de calibru al industriei de profil, Continental, a anunțat că va opri producția la fabrica de anvelope din Timișoara în perioada 25 martie – 7 aprilie. Poate n-ar fi bai atât de mare: în afara celor 2500 de angajați care se bucură de salarii rezonabile în companie, există zeci de mii de timișoreni care se plâng de poluarea produsă în oraș de Continental. Dar e un semnal deloc îmbucurător lansat de compania care mai are în România alte câteva mii de angajați.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru,  susține că guvernanții sunt pregătiți să acopere șomajul tehnic, chiar dacă numărul se dublează, „pentru perioada acoperită de decretul președintelui”. Ce se întâmplă dacă perioada va fi mai lungă și numărul este mult mai mare…nu prea știm. Guvernanții vorbesc de miliarde, au lansat pachete de sprijin, BNR-ul a scăzut dobânda de politică monetară la pachet cu alte câteva măsuri, dar deasupra tuturor acestora planează afirmațiile ministrului Câțu, de la audierile din comisiile parlamentare. Care vorbea de un împrumut de la FMI de vreo 20 de miliarde. Exact cât a fost și celebra „centură de siguranță” de la criza din 2008-2009, pe care o achităm și acum ca datorie publică, fără să fi produs ceva util în economia României.

În condițiile în care Italia a anunțat că pune la cale naționalizarea companiei aeriene Alitalia, în Franța se vorbește de asemenea despre eventuale naționalizări, iar în Germania cancelarul declară că nu se va da înapoi de la niciun fel de măsură ce-i poate salva economia, mă întreb…la noi a dispărut cuvântul ăsta din DEX?

Că tot s-au făcut porcește o grămadă de privatizări, cu bătăi de joc în serie legate de respectarea angajamentelor. Și poate ne-ar prinde bine o companie națională-nucleu, care să pună în mâinile statului tabloul de comandă și control al tuturor ramurilor și rămurelelor ce țin de energie. Și vreo companie de stat care să poată construi efectiv autostrăzi, fie și prin colaborare cu privați. Și niscai mecanisme care să nu ne lase cu ochii în soare și cu tiruri golind recolte obținute pe pământurile noastre, dincolo de granițe, de firmele altora. Și o scuturare serioasă a tuturor multinaționalelor care au adus la nivel de artă cinică externalizarea profiturilor făcute în România. Și un mare punct pus oricărei tentative de a privatiza CEC-ul, Poșta sau CFR-ul. Multe ne-ar prinde bine. Mult mai bine decât un împrumut de zeci de miliarde de euro care să nu ajungă, practic, niciodată în economia românească! Zic și eu, nu dau cu parul, cât încă mai avem drept la opinie…