În noaptea de 17-18 iunie 1951 era pusă în mișcare una dintre cele mai crunte acțiuni de persecuție politică ale regimului stalinist ateu instalat în România după război: Deportarea în Bărăgan. 40.320 de persoane din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți erau ridicate din căminele lor, zăvorâte în vagoane de animale și „descărcate” după două săptămâni în câteva gări din Bărăgan. Aveau să fie împrăștiate sub cerul liber, în 18 puncte ale prea-puțin populatei câmpii din sudul României…

Cumplita operațiune din Noaptea de Rusalii era ordonată într-un context extrem de complicat: ocupată de trupele sovietice și avându-i la conducere pe „apostolii lui Stalin”, România se trezește împinsă în stare conflictuală cu Iugoslavia lui Tito, exclusă în 1948 din Comintern de mai-marii moscoviți. Iosif Chişinevschi (născut Jakob Roitman), Vasile Luca (născut Laszlo Luka, fost soldat în Divizia Secuiască a lui Károly Kratochvil), Ana Pauker, Dumitru Coliu (născut Dimităr Colev) şi Gheorghe Gheorghiu-Dej erau cei care aveau să apostileze documentul ce dădea frâu liber operațiunii. Una, de altfel, aproape trasă la indigo cu deportările efectuate între 1941-1951 în fostele teritorii românești înglobate de URSS, Basarabia și Bucovina de Nord, unde sute de mii de români avuseseră aceeași soartă, apucând forțat calea Siberiei…

În Banat, regiune a României în care rezistența anti-comunistă s-a manifestat (chiar sub formă armată) ani de zile după război, ordinele îi vizau pe cei care „prin manifestările faţă de poporul muncitor dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română” și aveau ca pretext orientarea acestora spre politicile lui Tito. În fapt, puțin peste o mie dintre cei ridicați erau acuzați direct de „titoism”, în marea lor majoritate sârbi. Mai bine de un sfert erau români basarabeni și bucovineni (8.447) sau aromâni ( 3557), refugiați în Banat după ce România pierduse teritorii în favoarea URSS și a Bulgariei, oameni care manifestau ostilitate lesne de înțeles la adresa regimului de ocupație. Alte câteva sute erau români bănățeni care luptaseră sau sprijiniseră rezistența anti-comunistă, în timp ce miile care alcătuiau restul deportaților erau persoane acuzate de-a valma că au colaborat cu armata germană sau că erau moșieri, chiaburi și industriași ostili socialismului. Alături de români, spre Bărăgan au apucat-o atunci, în operațiunea coordonată de 10 000 de militari, și sârbi, nemți sau bulgari bănățeni.

Domiciliul forțat în Bărăgan a durat cinci ani, oamenilor fiindu-le permisă întoarcerea în Banat abia în 1956, pe fondul de „destalinizării” României. Între timp, aproape 1700 dintre cei deportați muriseră…