În timp ce în Europa începuse reconstrucţia după primul război mondial, România mai avea de dus un război cu Ungaria bolşevică. Patru escadroane din Brigada 4 Roşiori, comandate de colonelul Ruşescu intraseră în seara zilei de 3 august în capitala Ungariei, însă istoriografia a consemnat ziua în care generalul Mărdărescu a primit defilarea tuturor trupelor române drept dată a eliberării Budapestei de bolşevism: 4 august 1919.

Proclamarea Republicii Sovietice a Sfaturilor în Ungaria, la 21 martie 1919, şi salutarea cu entuziasm a noii orânduiri de către Lenin, amenințau din nou un continent răvășit de război. După eşuarea tratativelor dintre aliaţi şi guvernul Bela Kun, armata maghiară a atacat violent trupele române în munţii Apuseni în noaptea de 15-16 aprilie 1919, acţiune urmată de contraofensiva armatei române. În faţa celor aproximativ aproximativ 60.000 de soldaţi maghiari se găseau 6 divizii româneşti de infanterie şi 3 brigăzi de cavalerie, în total circa 64.000 de ostaşi. În doar cinci zile de operaţiuni, armata română a pus stăpânire pe marile centre Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta, subliniază Nicolae Uszkai, iar până la 1 mai a ocupat aliniamentul Tisei.

Ungaria bolșevică refuzase recunoașterea Unirii Transilvaniei cu România. Pentru Banat, de exemplu, provincie în care maghiarii ocupau abia locul patru ca pondere etnică după români, germani și sârbi, Budapesta ticluise imediat după război  un plan perfid: „Republica Banat”. Regiunea ar fi urmat să rămână întreagă și cu statut autonom, la ordinele Budapestei. Planul adus la Timișoara din capitala ungară de socialiștii maghiari în 1918 a fost respins imediat de români și sârbi, care își doreau unirea cu țările lor, și în mare măsură de șvabi. Determinarea românilor bănățeni și victoria armatei române împotriva celei ungare au zădărnicit un scenariu greu de imaginat astăzi: Banatul ca republică de tip sovietic!

Ofensiva armatei maghiare a fost reluată pe Tisa în ziua de 20 iulie 1919 cu o puternică pregătire de artilerie. Două regimente maghiare au reuşit să treacă Tisa şi să consolideze un cap de pod. Armata română angajează în ofensivă 119 batalioane, 6 escadroane, 98 baterii de artilerie, cu un total de aproximativ 120.000 de oameni și 27 iulie primele trupe române trec Tisa. Până la 2 august apărarea forţelor maghiare este spulberată, iar majoritatea diviziilor române ajung la vest de aliniamentul râului. Corpul 1 Armată ungar a fost scos din luptă, iar comandamentul lui s-a predat. Practic, în seara de 3 august, primele escadroane române din brigada de roşiori, conduse de colonelul Gheorghe Ruşescu, au intrat în Budapesta fără luptă.

La defilarea trupelor române pe Bulevardul Andrássy, în ziua de 4 august, „în toate părţile se vedeau copii, tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei agitând batiste albe şi plângând chiar, la ideea că au fost salvaţi de teroarea bolşevică”, amintește Nicolae Uszkai. Trupele române au rămas în Budapesta până în data de 7 noiembrie 1919, când s-a dat ordinul retragerii din singura capitală ocupată de forţele Antantei în timpul conflictelor militare din perioada 1914-1920. Retragerea s-a făcut în etape, trupele române deplasându-se de la Dunăre către Tisa, unde au iernat. În februarie 1920 retragerea s-a reluat, la 11 martie 1920 oraşul Debreţin a fost predat autorităţilor ungare, evacuarea teritoriului Ungariei fiind încheiată la 28 martie 1920.

Armata română demonstrase o capacitate de luptă remarcabilă. Concepţia operativă, logistica și cooperarea inter-arme au funcţionat foarte bine, dublate de un moral excelent dat și de aportul unor ofiţeri români din fosta armată austro-ungară, care au impresionat prin profesionalismul şi eroismul lor şi care vor ajunge să ocupe funcţii importante în organismul militar interbelic şi în anii celui de-al doilea război mondial. Meritul armatei române este imens: pe de-o parte, a eliminat bolșevismul din centrul Europei, pe de alta, ieșise victorioasă dintr-un război pe care-l dusese singură pe două fronturi. Pe linia Nistrului, bandele bolşevice care făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populaţia şi să reia teritoriul dintre Prut şi Nistru în „marea familie sovietică” fuseseră, de asemenea, răpuse…