ROBOR la trei luni a scăzut la 2,04%, cea mai mică valoare din martie 2018 încoace, după ce BNR a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la 1,50 % pe an de la 1,75 %, începând cu data de 6 august. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei și influențează inclusiv rata lunară pe care o au de plătit românii cu credite.

Dobânda de politică monetară se mai numeşte dobândă cheie pentru că „deschide nişte uşi, iar uşile deschise sunt către credite mai ieftine date populaţiei şi companiilor”, potrivit consultantului de strategie al BNR, Adrian Vasilescu. Banca Națională a decis și reducerea la 1% pe an, de la 1,25 %, a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit, și la 2% pe an, de la 2,25%, a ratei dobânzii aferente facilității de creditare. Consiliul de administrație al BNR a vizat susținerea redresării economice și protejarea stabilității financiare prin luarea acestor măsuri.