România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei la 23 august 1944, după ce regele Mihai I l-a demis şi arestat pe mareşalul Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri  și conducător al  statului. La aceeași dată, cu cinci ani înainte, fusese semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care Hitler şi Stalin își împărţeau sferele de influenţă în Europa Răsăriteană și în baza căruia României îi era smulsă Basarabia și Nordul Bucovinei. Tot la 23 august se sărbătorea ziua naţională a României în timpul dictaturii comuniste, iar din 2008 este „Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului”, iniţiată în urma unei Declarații adoptate de Parlamentul European, care avea să condamne și urmările acestuia, câțiva ani mai târziu.

Întoarcerea armelor: conjunctură și efecte

În seara zilei de 23 august 1944, se transmitea la Radio Proclamaţia regelui Mihai, care anunţa ruptura de Germania şi noua orientare politică a ţării. În aceeași zi, Ion Antonescu dăduse instrucțiuni să se solicite regelui o audiență, la ora 16.00. În discuția cu regele, care a durat peste o oră, Ion Antonescu a prezentat în detaliu situația de pe front și a refuzat să accepte ieșirea din război, justificându-și refuzul prin „cuvântul de ofițer dat lui Adolf Hitler”. Regele s-a văzut nevoit să folosească parola „Dacă lucrurile stau așa, atunci nu ne mai rămâne nimic de făcut!” pentru a-i chema pe colonelul Emilian Ionescu și grupul de soldați care l-au arestat pe mareșal. În audienţa acordată apoi ministrului Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, suveranul l-a înștiințat că, dacă trupele germane nu vor deschide ostilităţile, ele se vor putea retrage, în linişte, din ţară, amintește Nicolae Uszkai.

Forțele germane au lansat a doua zi un bombardament asupra Bucureștiului, distrugând, printre altele, o parte din Palatul Regal și, complet, Casa Nouă. Trupele române prezente în București au rezistat bombardamentelor și atacurilor germane, cu sprijinul aviației americane, care a bombardat și ea pozițiile germane din zona Băneasa și Otopeni, dar și obiective românești (linii ferate și șosele susceptibile de a fi întrebuințate de Wehrmacht pentru evacuare). Până la 28 august germanii au fost îndepărtați din Capitală și împrejurimi, iar până la 31 august din restul teritoriului; se estimează că au fost luați prizonieri 56.000 de militari germani. În acest timp, Armata Roșie începuse să avanseze pe teritoriul României (în zilele de 30-31 august au ajuns la București), socotindu-se încă în teritoriu inamic și comportându-se ca atare, confiscând armament, muniții și bunuri (atât publice, cât și particulare), mii de soldați și ofițeri români fiind luați prizonieri… Teritoriul românesc a fost, însă, scutit de transformarea în cumplitul teatru de război conturat de planurile hileriste de rezistență pe linia Carpaților.

După demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, generalul Constantin Sănătescu a fost însărcinat cu formarea unui guvern cu reprezentanți ai partidelor democrate, dar și comuniști, care a negociat armistițiul cu URSS. În casa conspirativă din Vatra Luminoasă unde era reținut mareșalul au fost duși și alți miniștri demiși: generalul Constantin Pantazi, ministrul Apărării, generalul Dumitru Popescu, ministrul de Interne, generalul Constantin Vasiliu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne și colonelul Mircea Elefterescu, șeful Poliției București. Eugen Cristescu, șeful Siguranței a fost arestat după alte câteva zile. La 31 august, după intrarea trupelor sovietice în București, grupul de miniștri arestați a fost predat de comunistul Bodnăraș generalului-locotenent Tevcenkov și generalului-maior Nikolai Burenin. Armata sovietică a ocupat întreaga Românie și a permis Armatei române recucerirea Transilvaniei de Nord. Au urmat, apoi, eliberarea Ungariei și a Cehoslovaciei de sub regimul nazist, părăsirea României de către occidentali sub controlul sovieticilor și instaurarea comunismului…

Manipulare atunci, manipulare și acum

Actul este unul îndelung exploatat de propagandă, atât în perioada comunistă, cât și după, când a fost cu insistență „picurat” în mentalul colectiv ca „dovadă” a aplecării românilor spre trădare. În fapt, prima constatare ce se impune este că acest act survine sub amenințarea cumplitului tăvălug sovietic ce urma să se desfășoare pe teritoriul țării. Pe de altă parte, trădarea fusese inițiată și repetată de Germania prin Pactul Ribbentrop-Molotov (semnat tot la un 23 august, ce coincidență!) și Diktatul de la Viena, acte ce lăsaseră România fără mai bine de o treime din teritoriu, deși se comportase ireproșabil față de germani.

De altfel, întregul episod al celui de-al doilea Război Mondial reflectă defapt strădaniile unei Românii obligate să lupte când la est, când la vest, pentru a supraviețui, prinsă în clește de apucăturile imperiale de prin vecini. Prin prisma acestei realități, 23 august reprezintă o zi-simbol pentru paradigma istorică pe care au fost și sunt nevoiți să o trăiască românii, popor născut în „falia geostrategică” în care s-au tot ciocnit marile nuclee de forță și interese de pe continent. În rezoluția adoptată de Parlamentul European în septembrie 2019, rezoluție care condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov, este consemnat și faptul că Uniunea Sovietică „a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate”…