La 25 august 1929 era experimentată pe aeroportul Paris-Orly din capitala franceză prima cabină catapultabilă de avion, inventată de românul Anastase Dragomir. Pe parcursul mai multor ani de studii şi experimente la locurile sale de muncă, Anastase Dragomir reuşise să dezvolte un prim sistem real de siguranţă, iar în demersurile sale a fost ajutat de un alt român, Tănase Dobrescu.

A lucrat în Franța, la mai multe fabrici de avioane, iar la data de 3 noiembrie 1928 a solicitat francezilor brevetul cu numărul # 678566 pentru invenţia „Nouveau système de montaj des parașute dans les Appareils de locomoție aérienne”. Potrivit cererii de brevet, invenţia reprezenta „un nou sistem de paraşutare din aparatele de locomoţie aeriană, fiecare pasager având o paraşută proprie care permite, în momentul critic, eliberarea acestui ansamblu de avion astfel încât paraşuta, împreună cu pasagerul instalat pe scaun, să treacă printr-o deschizătură a podelei”. Mecanismul includea o serie de comenzi care puteau fi apelate de pilot înainte şi după ejectarea din avion, pentru a oferi un minim de control. Brevetul a fost eliberat la data de 2 aprilie 1930. După mai multe încercări, Anastase Dragomir a reușit să obțină finanțarea și a început construcția scaunului care urma să se catapulteze. În cadrul testului a fost utilizat un avion al companiei franceze Farman, pilotat de Lucien Bossoutrot, în care a fost montată o cabină catapultantă, iar experimentul a fost un succes real. Presa franceză a vremii a lăudat invenţia romanului şi aportul acesteia la îmbunătăţirea siguranţei pentru piloţi.

Anastase Dragomir nu s-a mulţumit, însă, doar cu obţinerea brevetului pentru prima versiune a cabinei catapultabile, astfel că în următorii ani a lucrat la îmbunătăţirea acesteia. Prin urmare, el a introdus o serie de factori, cum ar fi rarefierea aerului la peste 4.000 de metri altitudine, scăderea drastică a temperaturii într-o astfel de situaţie sau curentul de aer cu forţa de 3 tone care izbeşte pilotul care se catapultează dintr-un avion care zboară cu 1.000 de kilometri pe oră.

Anastase Dragomir s-a întors în România după experimentul din Paris unde, alături de căpitanul român, inginer de aviație, Constantin Nicolau, a repetat cu succes experimentul într-un avion Avia la Aeroportul Băneasa din București, la 26 octombrie 1929. El a continuat să-și îmbunătăţească invenția, obţinând brevetul cu numărul # 40658 din 1950, dat de statul român, pentru „celula paraşutată”. În 1960, a primit tot în România şi brevetul cu numărul # 41424 pentru un avion de transport, echipat cu cabine de catapultare.

Anastase Dragomir a murit la București, în iunie 1966. Invenţiile sale au fost preluate inclusiv de armata americană. Datorită resurselor financiare mult mai generoase pe care le-au avut la dispoziţie, inginerii americani au perfecționat cabina catapultantă şi au transformat-o într-un veritabil scaun ejectabil. Acesta a fost implementat ulterior pe avioanele supersonice militare, iar în prezent scaunul ejectabil a devenit o componentă obișnuită a acestor aparate de zbor. Alte idei tehnice de avangardă ale lui au rămas neînregistrate, fiind redescoperite mai târziu de alţi cercetători. Ca şi Henri Coandă, creatorul primului avion cu reacţie din lume, Anastasie Dragomir, cu celula sa de salvare, a luat-o un pic înaintea timpului său, anticipând, prin descoperirile făcute, realizările tehnice de mai târziu.

Autor: Nicolae Uszkai