Printre cele mai odioase acte săvârşite de armata ungară împotriva românilor, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, se numără şi masacrul de la Treznea, comună din judeţul Sălaj, aflată la 15 km de Zalău. În acea zi de 9 septembrie 1940, trupe maghiare aparținând Batalionului 22 Grăniceri din Debrețin, aflate sub comanda locotenentului Miklos Akosi, au trecut frontiera și au intrat în comuna Treznea, unde au dezlănțuit măcelul, ucigând sau rănind 263 de români, amintește Nicolae Uszkai. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut, masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele sau uciși cu paturile armelor de soldații maghiari… A urmat apoi împușcarea tuturor locuitorilor găsiți pe ulițe sau în casele care au fost mai întâi atacate cu grenade și incendiate.

Versiunea oficială, dată publicității la Budapesta, a fost aceea că trupele maghiare care au intrat în comună au fost atacate cu focuri de armă de către localnici. Relatarea Budapestei este un fals, existând dovezi clare că masacrul a fost premeditat, armata maghiară abătându-se din marșul stabilit, special pentru a-i masacra pe românii din sat. Atrocitățile au continuat în noaptea de 13-14 septembrie în comuna Ip, unde trupele ungurești au asasinat peste 150 de români, precum și în alte localități de pe teritoriul Ardealului de Nord anexat, ca Moisei, Nușfalău, Cerâșa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie… Într-un raport statistic al Secretariatului de Stat pentru Naționalități, privind situația din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941, sunt menționate un număr de 983 omoruri, 1.826 schingiuiri, 14.126 bătăi, 15.893 arestări, 224 profanări, respectiv 2447 devastări colective și individuale, notează Nicolae Uszkai.

Ungaria primise prin Dictatul de la Viena, sub oblăduirea Germaniei, 43.492 km² din teritoriul național român, cu o populație estimată atunci la 2,609 milioane de locuitori. Evaluările românești oficiale din 1940 arătau că 1,305 milioane erau români, în timp ce maghiarii erau în număr de aproape 970 000. Recensământul maghiar al zonei, efectuat în 1941, consemnează puțin peste un milion de români și 1,380 milioane de maghiari. O statistică vizând perioada septembrie 1940–decembrie 1943 indică un total de 218.919 expulzări efectuate de unguri, acestora adăugându-li-se numeroși refugiați, care și-au părăsit localitățile din cauza opresiunii. Documentele de epocă relevă că la 23 august 1944, când a început lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, în România se aflau peste 500.000 de persoane provenite din teritoriul cedat în baza dictatului de la Viena. De suferit a avut și evreimea din Transilvania de Nord (aproape 140 000 de oameni). Deși se identifica în marea sa majoritate cu națiunea maghiară prin limbă și cultură, aceasta a fost aproape în totalitate deportată și exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz, proces accelerat după 15 mai 1944 de trupele horthyste.