Când am avut șase ani, tata m-a chemat în oborul găinilor. Ținea în mână un Iagod (dud). Îl adusese de la Arneg, locul nostru drag de lângă pădure. Îl scosese la răsăritul soarelui și l-a adus, ca să ne înfrățească.

Am pășit către Tata, care zâmbea. Atât de frumos și de cald și cu atâta drag că zâmbetul lui îmi este în suflet.

– Ioane, a venit vremea să pui primul pom roditor, mi-a spus tata.

– Am ales un Iagod pentru tine.

Tata a fost pădurar. Codrean, cum se zice în sat, la noi, în Prilipeți. A fost un Codrean de omenie, care și-a dat sănătatea pentru protejarea celei mai de preț păduri virgine a României. Dănilă Novăcescu a avut în grijă Pădurea de la Coșava Mică. A protejat-o și a suferit pentru Ea până la atac cerebral.

În ziua aceea tata era bucuros. Cum nu îl țin minte să fi fost altă dată. Urma să își inițieze Fiul în Taina Vieții. Urma să îmi arate cum să fiu și ce să fac în viața mea. Avea în mână doar un Fir de viață și-n suflet mult fior. De gard era lipită lopata de picior și-o sapă.

– Vino, Ioane! Să te învăț cum să pășești și să te așezi în viață, mi-a spus. M-am apropiat, neștiind nimic.

– Ăsta-i un Iagod și a venit vremea că tu să-l pui in pământ. Să ți-l ții de frate! Apoi a luat un băț și a trasat pe pământ pătratul gropii. După care mi-a dat lopata de picior, ca să o sap. Țin minte că mi-a fost greu și că groapa a fost adâncă. Eram un copil de șase ani. Și pământul era bătătorit tare în oborul găinilor. Tatei însă-i râdea Inima la icnetele mele.

Cred că în jumătate de ceas am săpat-o.

Între timp, într-o găleată, Tata mi-a pregătit spoiala pentru rădăcini. Le-am uns cu mâinile mele, ca și cum l-aș fi mângâiat. Pe Fratele meu, Roditorul.

Apoi, Tata mi-a spus să țin cu mâna stângă Firul de Viață, drept și în mijlocul gropii. Iar cu dreapta să apuc sapa. Ca să pot trage pământul peste Rădăcini. Când să fac acest gest, Tata m-a oprit.

S-a uitat în ochii mei și mi-a spus:

– De acum înainte, în viața ta, ești dator să pui pomi roditori, să scrii cărți și să zidești o Casă pentru familia ta! Așa îți vei împlini Rostul. Apoi, m-a mângâiat pe cap, binecuvântându-mă, de fapt.

Iagodul, Fratele meu, a crescut cu mine. Ne știam tainele unul altuia. Când am plecat la facultate, la Cluj, mă aștepta cu rodul lui dulce până la început de august, când reveneam acasă.

Noi, familia Băionilor, din Prilipeți, eram foarte bogați. Aveam bibliotecă, grădină mare și mulți pomi roditori… Aveam Totul!

Din Ziua aceea tot pun pomi roditori. Și scriu cărți. Îmi sunt dator să îmi împlinesc rostul. Să zidesc Casa! Și să scriu Cartea! Ca să-i zâmbesc și eu Tatei, când ne-om întâlni…

Autor: Ion Novăcescu