„Există discuţii cu înalţi responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus franc: dacă această rectificare intră în vigoare, ni se vor tăia trei miliarde euro din fondurile europene pentru că încălcăm mai multe prevederi ale tratatelor”, susține preşedintele Klaus Iohannis cu trimitere la legea de modificare a rectificării bugetare, prin care s-ar face eventuale măriri de pensii, alocații sau salarii.

„Agenţiile internaţionale cu siguranţă vor schimba ratingul în mult mai rău. Pentru aceste cheltuieli nu există pur şi simplu bani. Daţi-vă seama ce se întâmplă dacă se blochează miliarde de euro şi ratingul de ţară e retrogradat. E un scenariu de groază. Oricât ne-am dori aceste creşteri, ele pot fi făcute doar după ce ieşim din această criză economică”, a mai declarat Iohannis la conferința de presă de la Cotroceni.

„Ceea ce a votat în Parlament o majoritate condusă de un PSD iresponsabil, a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB, sumă care nu există în bugetul de stat. (…) Acum nu este un moment prielnic pentru creşterile aprobate. (…) Acest mod cinic de a face politică e de domeniul trecutului, România trebuie să progreseze, iar votul din 27 septembrie trebuie să impună o direcţie nouă pozitivă”, a mai spus Klaus Iohannis.