„Ştiţi de ce nu cresc testările pe care le face statul? Pentru că nu s-a schimbat deloc algoritmul. Nu se testează aleatoriu, se testează în spitale, sunt focare în azilele de persoane în vârstă, au început, din păcate, tot mai multe cazuri în închisori, au fost de asemenea spitalele de psihiatrie. Ei acolo testează”, a declarat Renate Weber, marţi seară, la Antena 3. 

Citește și: Îndrumări de la Avocatul Poporului pentru contestarea amenzilor

„Cred că felul în care raportăm am impresia că, cumva, ne face şi nouă rău”, a mai punctat Renate Weber, potrivit Stiripesurse. Avocatul Poporului a ținut să sublinieze că preţurile pentru testele necesare depistării COVID-19 în cazul celor care nu se înscriu în algoritmul folosit de autorităţi sunt duble faţă de cele din alte ţări europene și a criticat lipsa raportării de către autorităţi a deceselor asociate infecţiilor intraspitaliceşti.