La 9 ianuarie 1438 era reprimată sângeros Răscoala de la Bobâlna, izbucnită după ce  Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, a cerut plata zeciuielii nestrânse de trei ani într-o singură tranşă și extinderea obligației asupra unor noi categorii. Românii ortodocși erau direct vizați, pe lângă aceștia fiind, însă, pusă la plată și mica nobilime maghiară. Generată de abuzurile episcopului Gheorghe Lépes şi de situaţia tot mai grea a ţăranilor, mişcarea a izbucnit în mai 1437 și a cuprins toată iobăgimea, dar și o bună parte a orăşenilor săraci și a micii nobilimi.

De la sfârşitul lui aprilie – începutul lui mai, tot mai mulţi oameni s-au adunat pe dealul Bobâlna, din apropierea Dejului, unde au constituit o tabără. Mişcarea s-a transformat curând în „guerra rusticorum” (război al ţăranilor), după cum afirma Antonio Bonfini. Trimişii răsculaţilor au mărturisit, în faţa Conventului de la Cluj-Mănăştur, că „erau lipsiţi de toate drepturile şi libertăţile lor, asupriţi la culme şi greu împovăraţi cu sarcini pe care nu le puteau duce”, însă voievodul Transilvaniei Ladislau Csáki a respins cererile trimişilor şi a dispus uciderea acestora, declanşând astfel lupta.

Atacaţi pe dealul Bobâlna (sfârşitul lui iunie 1437), răsculaţii au ieşit victorioşi, folosind avantajul terenului şi superioritatea numerică. La 6 iulie, reprezentanţi ai celor două părţi aflate în conflict au încheiat o înţelegere în faţa Conventului de la Cluj-Mănăştur. Astfel, au fost anulate sau reduse cele mai grele obligaţii ale ţăranilor – în muncă, produse şi bani – şi a fost recâştigat dreptul de liberă strămutare. Răsculaţii au mai obţinut posibilitatea de a se întâlni anual într-o adunare a reprezentanţilor satelor şi târgurilor, unde erau reprezentaţi de câte „ doi bătrâni mai înţelepţi şi mai vrednici de crezare”, având drept principal obiectiv cercetarea respectării clauzelor acestei înţelegeri.

O consecinţă importantă a victoriei răsculaţilor, la nivelul elitei voievodatului, a fost întâlnirea reprezentanţilor celor trei stări privilegiate – maghiari, saşi şi secui – care au încheiat fraterna unio („uniunea frăţească”), numită în textele ulterioare Unio trium nationum („Unirea celor trei naţiuni”), la Căpâlna (16 septembrie 1437). Aceasta a pus bazele reluării ostilităţilor, ce au culminat cu bătălia de la Apatiu, ce urmărea „să fie zdrobite şi tăiate din rădăcină îndrăzneala şi răzvrătirile nelegiuiţilor de ţărani” (voievodul Lorand Lépes) şi menţinerea sistemului social al Transilvaniei, ce a dăinuit până la 1918.

Conștientizând că învoielile perfectate cu nobilii nu vor fi respectate, țăranii s-au adunat din nou, pentru a-și cere drepturile. În toamnă, răscoala a luat chipul unui război pe viață și pe moarte. La Apatiu s-a dat o nouă luptă între armata clasei privilegiate și țărănimea înarmată cu ghioage, furci și topoare, dar niciuna dintre părți n-a ieșit biruitoare și s-a trecut la negocieri. Era șansa țărănimii ardelene de a înlătura șerbia. De astă dată, termenii erau mai puțin favorabili țăranilor, astfel că răscoala țărănimii române și maghiare a continuat.

În decembrie 1437 răsculații au ocupat cetatea de la Aiud, dar curând armatele aliaților de la Căpâlna au declanșat un atac copleșitor asupra plugarilor, aceștia din urmă fiind învinși. La Aiud și la Cluj, acolo unde țăranii se adăpostiseră pe vreme de iarnă, s-au dat lupte crâncene. Dar soarta n-a ținut cu mulțimea asupriților, astfel că nobilimea ungară și armata sa au ieșit victorioase. În decembrie a murit împăratul Sigismund. Imediat aliații i-au atacat pe răsculați și i-au înfrânt. Armata nobiliară comandată de Desideriu de Losoncz a asediat orașul Cluj, care se alăturase răsculaților, pe care l-au cucerit la 9 ianuarie 1438. Drept pedeapsă, locuitorii Clujului au pierdut statutul superior pe care-l aveau ca orășeni, devenind aidoma țăranilor, în privința puținătății drepturilor și mulțimii obligațiilor. Conducătorii răscoalei au fost executați la Turda, iar Clujului i s-au retras privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani.

Cea dintâi consecință majoră a înfrângerii răscoalei de la Bobâlna a fost uciderea conducătorilor țărănimii și schingiuirea groaznică a mii de țărani. La începutul lui februarie 1438, biruitorii s-au întrunit a doua oară la Căpâlna. Acolo a fost consolidată alianța din septembrie 1437 a celor trei națiuni – unguri, sași și secui – în urma căreia românii aveau să fie supuși unui șir lung de nedreptăți colective și abuzuri istorice. Prevederile nedrepte ale înțelegerii Unio Trium Nationum și-au produs efectele veacuri la rând și chiar s-au agravat, cu timpul, unele consecințe nefaste încetând abia după primul război mondial, odată cu Unirea tuturor românilor de la 1918.