„RUȘINE SĂ VĂ FIE TUTUROR CELOR CARE, ÎN LOC SĂ VĂ FI FĂCUT DATORIA LA TIMP, acum încercați “să vă scoateți” prin manipulare -singura competență pe care ați dovedit-o până în prezent”, tună și fulgeră fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, la adresa actualului edil, după ce Dominic Fritz s-a plâns că Timișoara nu primește suficiente doze de vaccin de la București.

„Ce am imputat eu și atâția și atâția timișoreni actualei administrații locale a fost că, DATORITĂ INCOMPETENȚEI ȘI-SAU INDOLENȚEI SALE, neexistând în Timișoara decât două centre funcționale (!!!) LA DATA REPARTIZĂRII DOZELOR REVENITE JUDEȚULUI TIMIȘ ÎN INTERIORUL JUDEȚULUI, în mod logic, corect, Timișoarei i-au revenit doze puține, atâtea câte puteau fi folosite de cele două centre! Restul dozelor, s-au repartizat la Lugoj, la Făget, la Jimbolia, la Sânnicolau, la Deta, unde erau centre și deci unde puteau fi folosite, chiar dacă nu există cetățeni locali suficienți pt a le consuma! Așa se face că la acele centre SE DEPLASEAZĂ TIMIȘORENII! Dacă ar fi fost mai multe centre în Timișoara LA MOMENTUL ÎMPĂRȚIRII DOZELOR, ATUNCI, DIN ACEEAȘI COTĂ A JUDEȚULUI TIMIȘ (!!!), ar fi rămas mai multe în Timișoara, iar timișorenii care acum sunt nevoiți, în bătaie de joc, să bată județul, s-ar fi putut vaccina în Timișoara! Ce e greu de înțeles?!” scrie Nicolae Robu pe pagina sa de socializare.

Citește și: Rata crește, habarnismul „revoluționează cultural”

La Timișoara sunt operaționale doar centrul de vaccinare de la Spitalul CFR și cel amenajat la un mall din oraș, deși primarul se lăudase inițial cu 17, apoi cu 11 astfel de centre. După ce etapa a doua a vaccinării a surprins Timișoara cu doar două centre deschise, Dominic Fritz a dat vina pe organizarea de la centru, pe producător sau pe București, fiindcă nu ar trimite Timișoarei destule vaccinuri. Noul primar a culminat cu o scrisoare deschisă adresată la sfârșitul săptămânii trecute colegului de partid Vlad Voiculescu și lui Valeriu Gheorghiță. „Pentru a ne putea organiza pe măsura așteptărilor și pentru a menține încrederea cetățenilor în acțiunea de vaccinare, avem nevoie, cel puțin la nivel local, de mai multe date, mai multă predictibilitate și de criterii imbunătățite de alocare a vaccinurilor”, scria Fritz la o săptămână de la intrarea în etapa a doua a campaniei de vaccinare, promițând din nou că este gata să pună 11 centre de vaccinare la dispoziția DSP.