„Consecințele acestei decizii sunt simple și dure – consumatorii rămân lipsiți de orice protecție legală și judiciară contra abuzului de putere economică a creditorilor financiari”, susține avocatul Gheorghe Piperea, după ce  judecătorii Curții Constituționale au hotărât că Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională.

„Nu e nimic de interpretat la decizia în sine, care era previzibilă după atâtea amânări (6 la număr, întinse pe vreo 7 luni). Soluția a fost amânată politic, pentru a se putea instala confortabil puterea actuală, adică forțele politice care au torpilat toate legile de protecție a consumatorilor, pentru a proteja băncile și celelalte corporații, sponsorii lor politici.

Nu există, în acest moment, nicio plasă de siguranță socială pentru cei care vor ajunge în situație de supra-îndatorare pe motiv de dobânzi excesive sau de curs de schimb crescut. Pandemia a “ajutat” și ea mult. Guvernele Orban și Cîțu, de asemenea, au “ajutat” consumatorii supra-îndatorați lăsând băncile să aplice dobândă la dobândă pentru perioada de amânare a ratelor (care s-a și limitat la maxim 9 luni).

Nu e o înfrângere a inițiatorilor, ci a așteptărilor acestor oameni, lăsați de acum în bătaia viscolului.

Urmează falimente, executări și evacuări din case. Cu sutele de mii. Să vedem ce protecție le va oferi guvernul de dreapta, pro-bănci, votanților lor și celorlalți consumatori ruinați de criză și de pandemie”, scrie avocatul pe pagina sa de facebook.

Legea primise vot favorabil în Camera Deputaților pe 6 mai anul trecut, în plen fiind adoptat și un amendament potrivit căruia „în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. Ulterior, a fost formulată obiecția de neconstituționalitate de către 70 de deputați aparținând Grupului parlamentar al PNL.