Noua lege poloneză pentru interzicerea cenzurii în social-media va împiedica inclusiv „shadow banning”-ul, tehnica de blocare a utilizatorului prin nedistribuirea conținutului acestuia, amenzile propuse mergând până la un maxim de peste două milioane de euro. „De fiecare dată când un algoritm este folosit să limiteze audiența, utilizatorul va fi informat dacă și de ce audiența sa a fost limitată. Procesul de utilizare al algoritmilor pentru a suprima anumite viziuni și opinii, atât timp cât nu încalcă legile Poloniei, va fi reglementat”, susține Ministrul adjunct de Justiție, Sebastian Kaleta, potrivit R3media.

„Patronii companiilor de social media nu conduc orice afacere. Companiile Big Tech au monopol. Adică, imaginați-vă dacă Alexander Graham Bell ar fi decis cine poate vorbi la telefon și Thomas Edison ar fi ales unde pot fi folosite becurile?” punctează Kaleta. „Adesea, victimele tendințelor de cenzură ideologică sunt tot reprezentanți ai variatelor grupuri operaționale din Polonia, [victime] a căror conținut este șters sau blocat doar pentru că ei exprimă viziuni și se referă la valori care sunt inacceptabile din punctul de vedere al comunităților cu o mult mai puternică influență în social media”, declara în decembrie Zbigniew Ziobro, Ministrul Justiției, cu referire la noua lege poloneză a libertății de exprimare.

Strategia este urmată și de Ungaria, care pregăteşte un proiect de lege pentru a reglementa activitatea companiilor din social-media, astfel încât acestea să desfăşoare „operaţiuni legale, transparente şi controlabile”, după cum anunța la sfârșitul lui ianuarie Ministrul ungar al Justiţiei, Judit Varga. Provocarea deliberată a unor „prejudicii digitale”, din raţiuni ideologice sau de afaceri, trebuie sancţionată în Ungaria întrucât „astăzi oricine poate fi deconectat arbitrar de la spaţiul online fără nicio procedură oficială, transparentă şi corectă şi fără nicio cale de atac legală”, a explicat Varga portivit MTI.