Autor: Miron Scorobete

Mărţişorul nu este un obiect ci o stare de spirit. Una dintre expresiile cele mai dragi sufletului meu e una surprinsă într-un cântec haiducesc: „Primăvară, mama noastră…”

N-am mai întâlnit-o nicăieri în toată literatura universală. E exclamaţia noastră că avem cea mai frumoasă, cea mai înflorită, cea mai aducătoare de bine mamă, Primăvara.

Mărţişorul e legitimaţia noastră că suntem fiii Primăverii.

Aşa minuscul cum e, din numai două culori, Mărţişorul e nesfârşit în înţelesurile lui, pentru că el ne exprimă pe noi în tot ce avem mai frumos: iubire, luminozitate, dorinţa de a fi împreună.

Ne vine de demult, de dinaintea istoriei, din Primăvara Timpului.

În anul 45 î.H., Iuliu Cezar a reformat calendarul şi a adus Anul Nou de la 1 martie la 1 ianuarie. Obiceiurile moştenite erau însă atunci atât de temeinic fixate în tradiţia populară şi veneau dintr-o atât de mare străvechime încât reforma calendaristică nu le-a mai putut influenţa deloc. Deşi urmau a nu se mai manifesta în martie ci la sfârşitul lui decembrie, colindele, urăturile, Pluguşorul, semănatul cu boabe de grâu nu şi-au abandonat atmosfera primăvăratică şi nu s-au adaptat la cea de iarnă. Şi astfel, vreme de două milenii, asistăm la acest paradox că, la Crăciun, în tradiţiile autentice nu vom întâlni nici o aluzie la ger sau zăpezi, în schimb ne va aştepta o atmosferă de primăvară însorită.

Aceste obiceiuri au o vechime de zeci de milenii, sute de secole! Afirmaţia scandalizează dar ea se bazează pe dovezi incontestabile.

Există un capitol al colindelor vechi intitulat „Voinicul şi Leul”. Or, după cronologia stabilită de paleontologi, leul a trăit pe teritoriul României în musterian (120.000-100.000 î.H.), perioadă în care oamenii de aici l-au vânat şi au compus cântece despre el.

De atunci ne vine şi Mărţişorul, numai că el nu s-a supus decretului împărătesc şi nu s-a deplasat la Anul Nou cel nou. Mărţişorul înfloreşte tot la străvechiul nostru An Nou, cel de dinainte de Iuliu Cezar, cel de la 1 Martie.

Căci are în el şi ceva haiducesc: „Primăvară, mama noastră…” El înfloreşte pe piepturile noastre, în dreptul inimilor noastre.