Comemorarea deținuților politici anticomuniști în Ziua Sfinților 40 de Mucenici a fost stabilită de Parlamentul României prin legea 247/05.12.2011. Între cei pomeniți se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1800 de preoți ortodocși, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat. Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurării ,,democraţiei populare”.

În martie 1945, Partidul Comunist declanşa teroarea sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic. Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici, în care au pătimit peste 3 milioane de români, dintre care 800.000 au murit. Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. La începutul anilor 1950, în lagăre „lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Pentru a ascunde şi a şterge urmele Genocidului roşu, securitatea, miliţia şi justiţia comunistă au început încă din 1969 o vastă operaţiune de selectare şi distrugere a arhivelor proprii, precum şi de falsificare a unor date şi documente importante.

Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr.767/1963, nr.176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu cunoaște conținutul lor. Înainte de a fi eliberați, deținuții au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele pătimite. Într-un document de bilanț al M.A.I. privind grațierile efectuate la sfârșitul anului 1963 și în prima jumătate a anului 1964, apare menționat faptul că au fost puși în libertate 10.014 condamnați. Autorul sintezei considera că majoritatea acestora s-au integrat sau își manifestă intenția de a participa efectiv la viața socială, alții „au adoptat o poziție de espectativă și izolare, evitând a mai veni în contact cu persoane suspecte și a purta discuții cu caracter politic din teama de a nu atrage atenția organelor noastre”. După eliberarea din 1964, Securitatea a schimbat metoda, declanșând o acțiune de supraveghere informativă la nivel național, schimbare ce se baza pe siguranța controlului asupra prizonierilor „lagărului comunist”. Represiunea devenea mai „rafinată”, de asemenea și mijloacele de reprimare a opozanților: impunerea domiciliului obligatoriu, supravegherea foștilor deținuți politici, utilizarea spitalelor de psihiatrie ca locuri de recluziune sau arestarea și anchetarea sub pretextul unor delicte de drept comun…

În memoria şi spre cinstirea celor pierduți astfel, Asociaţia Foştilor Detinuţi Politic din România (AFDPR), prin filialele sale, a început încă din 1991 să ridice monumentele care vor rămâne peste timp drept mărturie a ceea ce a însemnat comunismul. Unele au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagăre ale morţii, cum sunt cele de la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Târgşor, Piteşti, Insula Mare a Brăilei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botoşani sau Bicaz. S-au edificat monumente şi în zonele în care a existat rezistenţă anticomunistă de amploare, precum Teregova, Caransebeş, Sâmbăta, Nucşoara, Meidanchioi, Chisindia, Răstolniţa, Ibăneşti, Mânzăleşti, Mesentea, Oraviţa sau Vadu Roşca. Altele s-au ridicat la Timișoara, Alba lulia, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cugir, Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Reşita, Satu Mare sau Târgovişte, dar şi peste graniţă, la Paris şi Geneva.