La sfârșitul lui aprilie 1400, cel mai probabil în data de 23, urca pe tronul Moldovei Alexandru cel Bun, ajutat de Mircea cel Bătrân. Fiu al lui Roman I Muşat, „Alexandru Vodă cel Bătrân şi Bun”, cum este menționat în Letopiseţul lui Grigore Ureche, a avut una dintre cele mai lungi domnii, conducând  Moldova până în 1432. Adept al politicii „blocului românesc”, Alexandru avea să intervină, la rândul său, în Ţara Românească, unde îl va ajuta pe Radu al II-lea să ocupe tronul în 1422, în defavoarea lui Dan al II-lea, care era sprijinit de regele Ungariei, amintește Nicolae Uszkai.

Citește și- 23 septembrie 1386: începe domnia lui Mircea cel Bătrân

Abil politician, Alexandru a reuşit nu numai să menţină Moldova în echilibru, între Polonia şi Ungaria, ci să și dezvolte statul românesc de la est de Carpați. La 12 martie 1402 încheie un tratat de vasalitate cu regele Poloniei, Vladislav Jagello, care va fi reînnoit în 1404, 1407 şi 1411. Prin acest tratat, Alexandru a căutat să se apere de pretenţiile lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, care vroia să reinstaureze suzeranitatea maghiară asupra Moldovei şi să controleze Chilia, punctul terminus al drumului central-european spre gurile Dunării. Pe 15 martie 1412, Vladislav Jagello şi Sigismund de Luxemburg semnează Tratatul de la Lublau. Acesta prevedea ca, în cazul neparticipării lui Alexandru la campania antiotomană luată în considerare, Moldova să fie împărţită între cei doi conducători, Poloniei revenindu-i Suceava şi Cetatea Albă, iar Ungariei, Romanul şi Chilia, amintește Nicolae Uszkai. Aceste prevederi nu au fost puse niciodată în aplicare. Divergenţele polono-ungare s-au dovedit întotdeauna mai puternice decât interesele comune, iar pe de altă parte, Alexandru şi-a onorat obligaţiile asumate. Mai mult, domnitorul le dovedește indirect celor doi mari vecini că este un militar de temut: în 1420, când are loc primul desant turcesc asupra Moldovei, Alexandru cel Bun respinge cu forțe proprii atacurile pe mare de la Chilia şi Cetatea Albă.

În ianuarie 1429, prevederile tratatului de la Lublau îi sunt reamintite de către marele cneaz al Lituaniei, astfel că Alexandru își acordă sprijinul fratelui lui Vladislav Jagello, Swidrigaillo, care dorea să fondeze un mare stat lituanian. Simțind, însă, pericolul, pentru a păstra șansele Moldovei și echilibrul întregii zone, el s-a apropiat de Sigismund de Luxemburg, fiind dispus să renunţe temporar la Chilia. La sfârşitul domniei, Alexandru chiar se întoarce împotriva Poloniei, organizând o campanie care a dus oastea Moldovei până la Cameniţa, pe teritoriul actual al Ucrainei, amintește Nicolae Uszkai.

Citește și: Cea mai grea înfrângere a unei armate islamice în fața uneia creștine

Pe plan intern, a consolidat şi sistematizat structurile administrative și bisericeşti ale ţării, astfel că în 1401 Patriarhia din Constantinopol recunoaște Mitropolia Moldovei de la Suceava. Conform tradiţiei istorice, păstrată în cronica lui Grigore Ureche, Alexandru este fondatorul mai multor dregătorii, printre care cea de logofăt, vornic, spătar sau vistiernic. Alexandru şi-a pus puternic amprenta şi pe dezvoltarea economică a ţării. Printre multe altele, a reglementat legăturile comerciale cu Polonia și Transilvania, acordând mari privilegii vamale negustorilor din Lvov și Braşov. Alexandru cel Bun s-a stins la începutul anului 1432 şi a fost înmormântat la mânăstirea Bistriţa.