Înotând tot mai gâfâit prin al 15-lea an de apartenență la UE, România serbează oficial Ziua Europei, zi dedicată „păcii și unității europene”. Printr-un mesaj care i-ar face să se simtă rușinați pe scrijelitorii textelor de propagandă de până în `89, Președintele a sărit cu noaptea-n cap să elogieze „unitatea și solidaritatea”, „pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei” și „consolidarea instrumentelor Uniunii”. Cinism istoric? Ani la rând, România a sărbătorit, la aceeași dată, Ziua Independenței. Independență ce nu încape, din nou, în discursul lui Klaus Iohannis, cel care se va putea lăuda la finalul celui de-al doilea mandat că ne-a păstorit vreo două treimi din perioada petrecută de România ca membru al UE.

Vorba profesorului Petrișor Peiu: „Poate vă întrebați, dragi cititori, ce discută, în germană, Klaus Werner Iohannis, atunci când se întâlnește cu Rainer Seele, președintele OMV Aktiengesellschaft? Nu vom ști niciodată, aceste informații nu sunt de nasul nostru.” Aflăm, totuși, cu ajutorul analistului, chiar de ziua Europei, că „fiecare dintre noi, românii, datorăm vreo 25 de euro companiei austriece OMV, pentru „vina” de a le fi dat, aproape pe gratis, cea mai mare companie a țării, toate rezervele de țiței ale țării și jumătate din gazul acestei națiuni”. Și că OMV e pe cale să-ți recupereze, prin iscusite chichițe și generoase complicități în „România lucrului bine făcut pentru austrieci”, mai toată suma pe care a plătit-o pentru a pune mâna pe Petrom.

Și la alte capitole stăm la fel de „bine”. „În România, 87% din capitalul din sistemul bancar este străin și băncile străine îl conduc… în biata Românie, firmele care obțin 70% din PIB, adică cele mari, participă la finanțarea cheltuielilor bugetului României cu numai 45%, bugetul fiind susținut de fapt de către săracii României (micile firme) în proporție de peste 55%, deși acestea nu realizează decât 30% din PIB”, tranșa anul trecut analistul economic Ilie Șerbănescu. Asta, înainte ca exact aceste firme să încaseze lovituri din toate părțile, pe fondul măsurilor luate în numele „pandemiei”. Ce s-a mai întâmplat de atunci? În mai puțin de o sută de zile, „guvernul meu” PNL-USRPLUS-UDMR a îndatorat România cu peste 9 miliarde de euro, la începutul acestui an. Eeeei, și să nu uităm: la Timișoara se desfășoară cu succes experimentul „noului descălecat”. Din care aflăm cum se pune la butoanele unui oraș de top 3 al României independente și suverane în Constituție, un cetățean străin, fără acordul a peste 80% din populația cu drept de vot. Mai precis, un tânăr politician provenit dintr-un partid de stânga extrem de „pro-european” al Germaniei, despre care se spune că ar fi pregătit pentru jilțul de la Cotroceni. Coincidență or ba, acesta ar dobândi legal cetățenia română necesară funcției de președinte taman în 2024, când Klaus Werner Iohannis va fi nevoit să părăsească jilțul cu pricina.

Din păcate, lista e mult mai lungă. Dar eu zic că ajunge atât, pentru a nu uita vreodată că tot la 9 mai se împlinesc 144 de ani de când România și-a impus independența. La această dată, în 1877, avea loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților, care a declarat independența de stat a României. Parlamentul a adoptat-o în aceeași zi, principele Carol promulgând-o a doua zi, pe 10 mai, sub numele de „Proclamație”. Acesta este și micul subterfugiu împins „din umăr” de oficialități, pentru ca Ziua Independenței de Stat să nu mai „pice” de Ziua Europei, ci după… La mulți ani, România! Și azi, și mâine, și pentru totdeauna!