Premierul Florin Cîțu s-a declarat „foarte supărat” pentru că Senatul nu a fost de acord ca ora de educație sexuală să se predea în școli fără un acord prealabil al părinților. 105 din 136 de senatori votaseră cu doar câteva ore înainte în favoarea acordului scris al părinților, respingând astfel propunerea croită pe dorința USR și a președintelui Iohannis. Premierul Cîțu spune, însă, că s-a găsit o soluție prin care elevii să fie înscriși automat la lecțiile de educație sexuală, începând de anul viitor.

„Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu după acest vot și am luat decizia și o vom implementa, curricula ține de Ministerul Educației prin legea educației, va introduce de anul viitor o clasă care se va numi, cred, Educație pentru viață. Va fi introdusă automat, dar părinții care doresc să își retragă copiii din acea clasă vor putea să o facă. Va funcționa ca ora de religie. Cred că ministrul Educației va anunța zilele următoare, decizia este luată (…) Este atributul ministrului să facă curricula pentru anul viitor și va introduce această oră”, a declarat premierul, la TVR 1.

Și exact așa s-a întâmplat: Ministrul Educației a propus marți ca educația sexuală să fie cuprinsă într-un modul, numit Educație pentru viață, care să fie predat din clasa a 5-a până în clasa a 12-a, câte o oră pe săptămână.

„Sunt dezbateri în coaliție, punctul meu de vedere este extrem de clar: educația sexuală este extrem de importantă și trebuie să fie făcută. Acordul părintelui va fi necesar în următoarea formă, va fi propunerea Ministerului Educației: toți elevii se înscriu la o disciplină care să conțină elementele de educație sexuală având posibilitatea retragerii tuturor acelora pentru care părinții nu sunt de acord. Este același principiu aplicat în 2015 la ora de religie (…) Propunerea Ministerului Educației este aceea de a fi integrată această disciplină, printr-o repartizare a noțiunilor treptată, corelată cu vârsta elevilor, alături de disciplina de educație sanitară, de educație pentru alimentație sănătoasă, de educație juridică, de educație financiară, de toate pe care am putea să le prindem, într-un concept modular sub conceptul Educație pentru viață, care să fie obligatoriu, o oră pe săptămână de la clasa a 5-a pânâ la a 12-a”, susține Sorin Cîmpeanu, potrivit stiripesurse.