Podul lui Constantin cel Mare, cum este cunoscut în istorie, a fost cel mai lung pod antic peste un curs de apă și chiar unul dintre cele mai lungi din toate timpurile. Inaugurat la 5 iulie 328 în prezența împăratului roman, podul de peste Dunăre lega Oescus (Gigen, Bulgaria) de cetatea Sucidava (Corabia, județul Olt).

Operă a arhitectului Theophilus Patricius, podul avea o lungime de 2 437 de metri, o lățime de 5,70 metri și era amplasat la 10 metri deasupra apelor Dunării. Construcția avea piloni din piatră și mortar, cu pod de lemn în arc și suprastructură de lemn, fixată cu scoabe din aramă. Odată cu ridicarea impresionantului edificiu a fost refăcută din temelii şi cetatea Sucidava, situată la circa 130 metri est de piciorul podului.

Construcția reprezenta o piesă de bază în strategia ofensivă gândită de Constantin cel Mare, confruntat cu atacuri ale populațiilor germanice care profitaseră de vidul de putere lăsat în urmă de retragerea aureliană din Dacia. În plus, avea rolul de a reconecta o întreagă regiune romanizată de la nordul Dunării cu inima Imperiului Roman. Importantul drum ce cobora din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) şi se termina pe malul drept al Dunării, se lega, la capătul său nordic, cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, până la Sucidava. Podul a fost folosit preț de câteva decenii. Acesta este menționat de Dimitrie Cantemir în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor și figura pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, amintește Nicolae Uszkai. Primele descoperiri științifice în teren au fost făcute de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic, în 1902, piciorul său de pe malul românesc fiind și astăzi vizibil.