Select Page

Jurnaliștii timișoreni îi cer noului primar al orașului să facă dovada transparenței pe care a invocat-o sistematic și să publice dovada domiciliului în Timișoara și a studiilor, așa cum așteaptă opinia publică de prea mult timp și cum cere Hotărârea de Consiliu Local rezultată în urma unui mecanism pur democratic. Deși absolut toate solicitările noastre de ordin jurnalistic au fost tratate cu indiferență de domnul Dominic Fritz și de echipa sa, Demnitatea.info se alătură acestui demers, în speranța că nepăsarea domniei sale are, totuși, limite. Iată Scrisoarea Deschisă adresată de jurnaliști în numele timișorenilor:

Stimate domn primar, Dominic Fritz,

Generăm un demers public, în numele cititorilor noștri, în speranța că veți înțelege limpede, fără suspiciuni legate de vectori de manipulare politică, prin care vă rugăm să arătați că nu aveți nimic de ascuns, în niciun tip de manifestare publică, față de timișorenii care v-au votat anul trecut. În ședința CLT de marți, 13 iulie 2021, în care s-a votat HCL prin care s-a decis publicarea unor documente legate de aleșii locali (dovada domiciliului și a diplomelor de studii) ați afirmat: ”Niciun cetățean al Timișoarei nu mi-a cerut așa ceva”. Consilierii locali sunt, și ei, cetățeni ai Timișoarei.

Acum, cu respect și decență, fără niciun amestec politic, vă rugăm, în numele cititorilor noștri, cetățeni ai Timișoarei, să arătați că nu aveți niciun motiv de reticență față de demersul public, plecând de la premisa că nu aveți nimic de ascuns. În acest fel, cu siguranță, veți reuși să puneți capăt unui imens val de rumori, de care nimeni nu se poate bucura: nici dumneavoastră, ca persoană, nici instituția publică pe care o reprezentați, Primăria Timișoara, nici cetățenii. Vă considerați un promotor al transparenței și al onestității, ați câștigat alegerile cu aceste idei nobile, așadar nu ați avea motive de reticență față de cererea de a vă arăta transparent prin publicarea documentelor cerute.

Sunteți învingătorul din alegerile locale de anul trecut, din septembrie, iar aura învingătorului cere atitudini pe măsura intensității sale. Sperăm că veți pune punct tensiunilor legate de publicarea documentelor cerute de HCL, mai exact, dovada domiciliului și a studiilor, și că le veți face publice.

Noi, nu doar ca jurnaliști, ci în calitatea de cetățeni ai Timișoarei, alături de cititorii noștri (între care se regăsesc o mulțime de alegători care v-au votat), vă solicităm, cu cea mai bună intenție privind imaginea primarului Dominic Fritz, dar și a Timișoarei, să faceți publice cele ce vi s-au cerut, aplanând astfel orice subiect spinos sau tensionat.

Asigurându-vă de întreaga noastră considerație,

Redacțiile: ”Ziua de Vest”, ”Opinia Timișoarei”, ”Banatul Azi” și Sergiu Miat, biroul de presă ”Cotidianul” Timișoara