La 20 iulie 1514, Timișoara devenea scena pe care marea nobilime de la vârful Regatului Ungar ordona execuția prin tortură a lui Gheorghe Doja, conducătorul răscoalei ţărănești care-i poartă numele. Actul va rămâne în istorie și pentru cruzimea sa, micul nobil secui Doja fiind înlănțuit pe un tron de fier înroșit în foc, în timp ce înfometaților săi tovarăși de arme le erau oferite drept hrană bucăți smulse din trupul condamnatului…

Doja, care se remarcase în războaiele cu turcii, fusese însărcinat cu organizarea unui corp de oaste secui pentru cruciada antiotomană la care chemase Papa Leon al X-lea. Ridicarea la arme a produs un conflict de interese cu marea nobilime maghiară, care dorea să-i rețină pe țărani pe propriile domenii. La rândul lor, țăranii sperau că o campanie reușită împotriva turcilor va duce la îmbunătățirea dificilei situații economice cu care se confruntau. În aceste condiții, este lesne de înțeles că împotrivirea marii nobilimi i-a transformat pe țărani într-o oaste a răsculaților, amintește Nicolae Uszkai.

Principalele direcții ale armatei țărănești au fost Timișoara și Cenadul, localitățile de reședință ale episcopului Nicolae Csáki (Nicolaus de Csak), adversar îndârjit al înarmării țăranilor pentru cruciadă. În timpul desfășurării răscoalei s-au mai afirmat ca puternici adversari ai răsculaților voievodul transilvan Ioan Zapolya, episcopul romano-catolic al Transilvaniei Várday Ferenc și juristul Werbőczy István. Armatele țărănești aflate sub conducerea lui Gheorghe Doja au fost la început victorioase la Cenad și Nădlac, unde răsculații l-au prins pe episcopul Csáki și l-au ucis. Șpanul Bathory a reușit să fugă și să-l cheme în ajutor pe voievodul Ioan Zapolya al Transilvaniei. A urmat atacul nereușit din 15 iulie asupra Cetății Timișoara, unde se refugiase marea nobilime. Un rol important în ultima fază a răscoalei l-a jucat și intervenția armatei regale ungare contra țăranilor. Apoi, la porunca lui Ioan Zapolya, Gheorghe Doja a fost prins.

Execuția căpeteniilor a avut loc în amiaza dogoritoare a lui 20 iulie 1514- lui Doja i s-a spus că dacă a dorit să fie stăpân, este poftit să își asume acest rol. Legat cu lanțuri înroșite în foc, Doja a fost urcat pe un tron de fier, de asemenea înroșit în foc. În mână i s-a pus un sceptru încins iar pe cap o coroană încinsă, făurită dintr-un fier de plug. „Cu o îndârjire demnă de admirat n-a scos nici un suspin, nici o lacrimă, nici un geamăt. El nu s-a îngrozit de o asemena moarte crâncenă”, amintește Nicolae Uszkai din scrierile vremii. Părți din trupul sfârtecat de cleștii călăului au fost date tovarășilor săi înfometați, care au refuzat, preferând moartea în chinuri, trași în țeapă. Tăiat în patru, trupul lui Doja a fost expus la porțile orașelor Buda, Pesta, Alba Iulia și Oradea, în timp ce capul a fost trimis la Seghedin.

Urmare a răscoalei, în octombrie 1514 are loc Dieta sălbatică, animată de spiritul de răzbunare. Întreaga țărănime a fost condamnată la deplină și perpetuă iobăgie (mera et perpetua servitute) și să rămână legată de glie (glebae adscripti), să muncească stăpânilor moșiilor o zi pe săptămână și să le facă obligatoriu „daruri” din păsări și diverse produse, să dea dijmă bisericii a noua parte din toate produsele, fixându-se totodată și grelele dări către stat. Se decide pedeapsa cu moartea pentru toți comandanții răscoalei, pentru cei ce au ucis nobili sau au instigat la revoltă.

Răscoala lui Gheorghe Doja și deciziile ce i-au urmat au slăbit puterea statului maghiar, care peste doar câțiva ani va suferi teribila înfrângere în fața turcilor de la Mohacs și se va prăbuși. Turcii transformă Câmpia Panonică în pașalâc după Victoria din 1526, iar ca urmare a înaintării lor, Banatul de Severin este dezmembrat, nucleul său de putere fiind reclădit pe linia Lugoj-Caransebeș. Banatul de Lugoj-Caransebeș devine marcă de apărare a Transilvaniei și rezistă cu succes în această postură până în 1658, când este cedat de Akos Barcsay turcilor, ca răsplată pentru tronul Transilvaniei. Situația grea a țărănimii transilvănene, rămasă sub stăpânirea nobilimii ungare, avea să se prelungească până după răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan.