Alianța pentru Unirea Românilor  a dat publicității textul moțiunii de cenzură pe care o anunțase încă din prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă, demers căruia i s-a alăturat și USR-PLUS. Premierul Florin Cîțu este acuzat că a intrat în zona „atentatului la siguranța națională” prin politicile pe care le desfășoară, iar parlamentarilor li se atrage atenția că „orice vot dat pentru susținerea acestui guvern este un vot dat pentru menținerea în funcție a unui infractor dovedit, a unui pușcăriaș; este un vot dat împotriva românilor”. Cele două formațiuni au anunțat că se bazează pe 122 de semnături, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că și parlamentarii social-democrați vor vota moțiunea. Cel mai probabil, aceasta va fi depusă la Senat în cursul serii de vineri.

„România este condusă de un guvern al nepăsării naționale, pregătit să îngroape România într-un sac de plastic, fără slujbă religioasă, fără să verse o lacrimă. Avem un președinte în funcție, un prim-ministru și miniștri care se presupune că lucrează la bunăstarea acestei țări și a locuitorilor ei, dar România arată ca o țară pustiită, care merge din rău în mai rău, în care oamenii și-au pierdut orice încredere în guvernanți și în instituțiile publice. România nu arată ca o țară condusă în interesul locuitorilor ei, în interesul firmelor autohtone, în interesul celor mulți, în interesul omului de rând, în interesul celor cinstiți și muncitori”, se arată în textul moțiunii.

„Acest guvern a acționat și acționează zi de zi împotriva românilor, împotriva intereselor României, iar cel mai firesc lucru ar fi fost, așa cum am solicitat în mai multe rânduri, o demisie a guvernului Cîțu, pentru a nu mai pierde nici o clipă în a reda cetățenilor demnitatea și speranța la un trai mai bun. Acest guvern este astăzi condus de un cetățean cu grave probleme de natură penală! Vom prezenta câteva domenii și situații concrete care vorbesc de la sine despre cât de nociv este guvernul în funcție”. se mai arată în introducerea moțiunii, pe care o puteți citi integral AICI.