Autor: Sorin Faur

Sursa principială a actualei crize politice este ignorarea literei și spiritului Constituției, iar sursa personală se numește Klaus Iohannis.

În 2020, PSD a cîștigat alegerile parlamentare. Căznit, cu 1,5 milioane de voturi mai puține decît în 2016, dar le-au cîștigat. Pesediștii au ieșit pe primul loc. Iohannis era obligat de Constituție nu numai să desemneze în prima fază un prim ministru pesedist, ci să patroneze cu bună credință o negociere seriosă pentru un guvern cu o solidă susținere parlamentară PSD – PNL. De ce? Pentru că așa arăta, în ordine, podiumul opțiunilor electoratului românesc exprimat prin vot la urne.

Faptul că Tăpălagă, Bot, Tivilic și alte instanțe morale de același calibru ar fi fost lovite de streche (căci…USL2.0 – vai, fată!!!) era complet lipsit de importanță. În afaceri de stat, mai ales într-un stat democratic, nu operezi după mofturile naturelului simțitor al unor crizați. În stat operezi cu reguli, pe potriva staturii tale instituționale, constrînsă de norme, cutume, eventual și bun simț. Acele reguli îl obligau pe Iohannis să nu fie nici agent electoral, nici lider de partid, cu atît mai puțin doar o umplutură inertă a unor ținute vestimentare lălîi.

Ignorînd spiritul și litera Constituției, Iohannis a imaginat după alegerile de anul trecut un guvern după cîtă capacitate de gîndire și simțire are dumnealui. Un guvern pe care l-a „cadastrat” ca pe o proprietate privată și care s-a dovedit a avea cam același nivel de legalitate, legitimitate și stabilitate cu al caselor dumnisale, fie cele pierdute din pricina dobîndirii ilegale, fie cele deținute încă. Practic, habotnicia partinică a lui Iohannis și a celor care îi cîntă neîncetat elogii a plasat în opoziție un partid cu un scor foarte mare, scor care dă acelui partid capacitatea să (se) joace cum vrea – dacă vrea! – și cu puterea, și cu opoziția.

Partizanatul chior, infantilismul, lipsa de anvergură și de abilitate politică ale președintelui Iohannis au dat încă de anul trecut PSD-ului ceea ce PSD își dorea pe termen scurt și mediu: statutul de chibiț la tribuna VIP, care, cînd se enervează sau are interes, poate combina cu cine vrea și poate impune echipa de joc peste capul antrenorului, al patronului, al titularilor din teren, al galeriei. Abandonarea, astăzi, a normelor elementare de Drept, care, fără să fie prima oară, anulează încă o instituție constituțională – moțiunea de cenzură – este numai consecința lipsei de orizont și viziune a acțiunilor și opțiunilor lui Klaus Iohannis.

În fond, asistăm la un eșec epopeic, pe care nu cred că echipa cotroceană, în frunte cu Fruntea, e capabilă să-l priceapă. La un moment dat se vor prinde. Va fi însă tîrziu. Nu și pentru Iohannis, care la acel ceas va fi fericitul beneficiar al pensiei speciale viagere plus încă o casă, pe care poporul român i le va plăti pentru calitatea muncii sale în capul statutului. Cică de drept.