Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, critică dur clasa politică pentru criza din ultima vreme și spune că instabilitatea nu este în interesul poporului, care ar face minuni dacă ar fi bine condus. „Ceea ce face clasa politică e în afara interesului poporului. Dacă ar fi bine condus, dacă ar avea o elită de încredere, ar putea face minuni, așa cum s-a întâmplat de câteva ori în istoria noastră”, a spus el la emisiunea lui Marius Tucă de la Aleph News.

El critică și faptul că românii se pârăsc unii pe alții la forurile europene, apucătură pe care o explică prin cultivarea acesteia de către puterile care au dominat România în istorie, pentru a-i putea controla pe români. „În perioadele noastre lungi, de stăpânire străină, și de dominație otomană, și rusească sau austro-ungară, stăpânii aceștia au cultivat delațiunea. Au cultivat ura unuia față de aproapele său. Ceea ce credința nu permite. Credința și Biserica ne îndeamnă să ne iubim aproapele. Pâra istorică, turnătoria, pâra la împăratul, toate vin din perioada istorică de ticăloșire. Știți că istoria noastră a avut perioade de ticăloșire, când am căzut, moral vorbind. Nu am mai respectat principiile pentru că singurul care conta era cel de „care pe care”. (…) E vremea să ne revenim, să îndemnăm la construcție, nu la distrucție”, a continuat domnia sa.

Președintele Academiei și-ar dori ca România să manifeste demnitate în relațiile internaționale și spune că vrea ca Țara să fie condusă de oameni care să apere cu adevărat interesele românilor, inclusiv a celor din afara granițelor. „Mi-ar plăcea și mie să văd în fruntea Țării Românești oameni care nu doar declară, dar și apără interesele românilor din preajma granițelor. Aș vrea să văd momentul în care români din jurul granițelor nu mai sunt numiți vlahi sau moldoveni, deși știu că-s de aceeași limbă și același neam cu mine.

Suntem încă cel mai numeros popor și cea mai mare țară din sud-estul Europei. Conducătorii noștri ar trebui să impună respect pentru naționalitatea noastră. Noi suntem obligați să avem o demnitate. Suntem obligați de statutul nostru european și de membri ai alianței nord-atlantice. Trebuie să găsim o soluție de demnitate în Uniunea Europeană. Suntem parteneri egali. Rușii ne-au considerat o rudă săracă. Am intrat în UE cu speranța că vom da de demnitate. Acum vedem că sunt țări de-acolo ce ne privesc superior”, a mai declarat conducătorul clujean al Academiei Române.