Mesaj tranșant al singurului partid românesc prezent la summitul de la Varșovia al formațiunilor conservatoare din UE: „Curțile Constituționale ale Poloniei, Ungariei, Germaniei, Spaniei și României s-au pronunțat în sensul încălcării de către UE a atribuțiilor din tratate. În loc să recunoască autoritatea constituțiilor și să revină la ordinea tratatelor, UE a ales calea forței, contestând chiar rolul Curților Constituționale, și, prin urmare, democrația.(…) Nu există supremație a dreptului UE asupra Constituțiilor naționale. UE este produsul voinței statelor suverane și nu poate confisca suveranitatea”, a transmis PNȚCD în prezența liderilor strânși în capitala Poloniei.

Citește și: Guvern federalist la Berlin, strângere de rânduri la Varșovia

Din delegația formațiunii au făcut parte președintele Aurelian Pavelescu, europarlamentarul și prim-vicepreședintele Cristian Terheș și vicepreședintele Silviu Monar. Cei trei au subliniat la Varșovia că PNȚCD este „singurul partid european fondat de un Sfânt, Andrei Șaguna – canonizat de Biserica Ortodoxă Română – martirizat de regimul comunist – zeci de mii de membri fiind prigoniți și uciși pentru țară și Dumnezeu în temnițele comuniste – și care a contribuit esențial la aderarea României la UE și NATO după 1990”.

Citește și: „Repetă ce au făcut marxiștii din anii 50”!

„Grupul suveranist reprezintă singura opoziție împotriva rețelelor neomarxiste care doresc suprimarea suveranității statelor membre, UE fiind transformată în noua Uniune Sovietică. Românii, ca și polonezii și ungurii, celelalte națiuni aflate sub teroarea sovietică aproape o jumătate de secol, cunoaștem mai bine decât occidentalii marxismul estic al “omului nou”, cu prețul a trei generații de sacrificiu. Nu vom accepta azi neomarxismul “omului nou” occidental, lipsit de identitate și de Dumnezeu, care întunecă Europa. Grupul suveranist nu reprezintă numai o opoziție la actuala Conferință pentru Viitorul Europei, neomarxistă, ci alternativa pentru o nouă Uniune, a națiunilor”, se mai arată în mesajul transmis la Varșovia de PNȚCD.