Autor: Miron Scorobete

Aceasta este biserica descoperită anii trecuţi la Apulum, viitoarea Alba Iulia. E din anii nouă sute şi ceva, contemporană cu Voievodul Gelu. E de rit bizantin (încă nu se făcuse schisma), dovadă de neclintit nu doar că aici erau autohtoni creştini ci şi că aceştia deţineau atâta putere că erau în stare să ridice o catedrală de asemenea dimensiuni. N-aveţi cum o vedea. A fost imediat îngropată în pământ. Dar o veţi auzi. Pietrele vor striga.

,,Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le șterge memoria. Le distrugi cărțile, istoria, cultura și altcineva le scrie alte cărți, le dă altă cultură, le născocește o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este și ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita și mai repede, limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală.” Milan Hubl, istoric ceh.

Acest avertisment, indubitabil exact, poate vă va dumiri cât de cât în legătură cu ce facem noi aici. De asta nu ne vedem noi de angoasele şi reumatismele noastre şi, când voi treceţi pe uliţă, noi, din portiţă, numai ce vă întârziem din drum:

– Ştii ce s-a întâmplat la o mie patru sute şi atât?

– Nu ştiu, domnule, şi nici nu mă interesează. Eu nu prea sunt în clar cu ce se întâmplă acum, nu mă mai încurca şi cu o mie patru sute.

– Păi, dacă nu ştii ce s-a întâmplat mai demult, nu numai că nu vei pricepe ce se întâmplă acum, dar nu vei mai şti cine eşti, cum te cheamă, cine-ţi sunt părinţii…

Şi, dacă aveţi impresia că exagerăm, mai citiţi o dată textul cehului, că nu-i lung. Nu-i lung dar e înfiorător.

***************

A existat o vreme când românii din Ardeal nu aveau voie să pronunţe nimic ce era în legătură cu România, începând cu numele eiTeroarea însă, în loc să-i însingureze pe oameni, le sporea solidaritatea, ei inventând modalităţi de a comunica specifice clandestinităţii.

Unul din cele mai frecvente cântece de Crăciun, pe care l-am cântat cu toţii de nenumărate ori, e Trei păstori. Ca de obicei, şi în acest caz, intonându-l, noi rămânem la suprafaţă şi nu intuim adevăratul sens care e ascuns. Care sens însă era înţeles de cei de atunci şi şi-l transmiteau unii altora pe calea undelor sufleteşti.

Cântecul de Crăciun Trei păstori conţine un cod care, descifrat, arată astfel:

Cei trei păstori sunt cele trei Provincii româneşti. Ele se înţeleg să culeagă flori, frumuseţea pământului, din care să facă o cunună care e România. Ele sunt trei, dar cununa pe care o împletesc e una singură, rotundă şi frumoasă. Ţara i-o închină lui Hristos, să le fie de folos lor şi Neamului nostru.

O întreagă doctrină, un proiect uriaş, un plan strategic naţional în câteva versuri. Cele pentru care expuse explicit îţi puteai pierde viaţa, dar sigur aveai enorm de suferit, se cântau cu voce tare la toate ferestrele, în toate tinzile, sub toate streşinile caselor de români. Nu un cântec revoluţionar, o colindă.