E din nou 17 decembrie. Îmi amintesc, ca în fiecare an, de Valentina… Ordonată, ușor timidă și foarte la locul ei. Ori de câte ori intra în vorbă cu vreunul dintre colegi, o făcea cu zâmbetul pe chip și cu o sclipire caldă și blândă în priviri. Era un suflet bun și săritor. Așa a și rămas. Doar că de atunci, de la sfârșitul primului trimestru dintr-a șaptea, nu i-am mai văzut zâmbetul. Iar în locul acelei sclipiri din ochi, nu am mai găsit multă vreme decât tristețe. Una dintre străduțele orașului aflat în doliu poartă numele tatălui Valentinei… La colțul altei străzi din Girocului, marmura unei cruci strânge cu răbdare semnele trecerii timpului: acolo a căzut tatăl colegului Jugănaru. Peste tot prin oraș se aprind lumânări zilele acestea…

Între timp, ca într-un act de cinică răzbunare, orașul a încăput pe mâinile unui importat din rândurile „celui mai comunist” partid din Germania, așa cum prea mulți îl cataloghează chiar la el acasă. Stelele-i roșii sunt spoite în verde, camuflaj perfect pentru cei care puteau demasca minciuna, dar au ales să-i sufle în pânze și să-i poarte trena spre jilț… Ca supremă dovadă că tindem spre culmi ale nemerniciei, năluca unei organizații ce dădea cândva României o Proclamație anti-comunistă în numele Timișoarei, troznea anul trecut un verdict de veritabilă sinucidere morală: revoluția anti-comunistă de la Timișoara ar fi fost, de fapt, una „împotriva naționalismului lui Ceaușescu”! Probabil uiți că s-a strigat „Români, veniți cu noi” și nu „Proletari din toate țările, uniți-vă”, atunci când alții îți pun muzica, de te apuci să premiezi diverși paukeriști și neo-marxiști până ajungi să împingi spre victorie un stângist care se dă de dreapta…

În Piața Victoriei sunt acum garduri și tronează un brad împrumutat, parcă, de la Moș Gerilă. „ E numa` bun de speriat copiii”, zice un prieten… În Libertății, ca o uriașă metaforă cinică, nu are voie jumătate din suflarea orașului în care se striga acum 32 de ani „libertate!”, observă altul… „Noroc c-avem căldură în case” îmi spun cu trist sarcasm, prins între gândul despre tărășenia Colterm și cel ce fuge către splendidul Târg de Crăciun de la Craiova, votat al șaselea din Europa, despre care umblă vorba că are nesimțirea de a se lăsa călcat fără niciun certificat… E zi de doliu în oraș, mai abitir ca niciodată în trei decenii. Ferite fie de „gospel” și în pace odihnească-se sufletele căzute în acel decembrie!

Foto: Sandu Ghinea