Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că trupele ruse se pregătesc să ia cu asalt capitala Kiev, transmite dpa. Într-un buletin difuzat la primele ore ale dimineţii de luni, acesta a informat că trupele ruse intenţionează să preia controlul total al oraşelor Irpin şi Bucea, aflate la mică distanţă de Kiev și că „încearcă să obţină un avantaj tactic pentru a ajunge la periferia estică a Kievului, prin cartierele Brovarski şi Borispil”, relatează Agerpres.

Ultimele 24 de ore au marcat alte câteva evoluții îngrijorătoare ale conflictului: Ucraina a acuzat execuția unor lovituri cu rachete de pe teritoriul Transnistriei, aspect negat atât de autoritățile separatiste de la Tiraspol, cât și de Ministrul Apărării de la Chișinău. În plus, duminică seara Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că peste 20.000 de oameni din 52 de ţări s-au oferit deja să lupte în Ucraina, unde vor servi într-o Legiune internaţională nou creată, potrivit Associated Press. Corespondentul Radio România Actualități Mario Balint scrie din Ucraina pe blogul său că „rămîne un război cu extrem de multe semne de întrebare”, și remarcă faptul că „unde se află aceştia (străinii și ucraineenii eliberați din închisori, n.r.) sub comanda cui luptă şi cine garantează că infracţionalitatea în Ukraina şi în Europa nu va exploda din cauza acestora, este o informaţie păzită „straşnik” aici, în Ukraina!”

Citește și: Miliarde de dolari spre Ucraina

Statele Unite i-au asigurat preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, echipamente de comunicaţii criptate şi o linie directă cu preşedintele american Joe Biden, iar oficialii serviciilor de informaţii din SUA şi Germania trimit fotografii prin satelit şi interceptări electronice ale unităţilor militare ruse către Ucraina „într-o oră sau două”, relatează New York Times. Publicaţia notează că, în mai puţin de o săptămână, Statele Unite şi NATO au trimis în Ucraina peste 17.000 de arme antitanc, inclusiv rachete Javelin, remarcă Stiripesurse.

Cu un serviciu militar de 37 de ani în armata SUA și fost șef al CIA, generalul David Petraeus a fost invitat duminică seara să comenteze la CNN evoluția războiului din Ucraina. „Nu cred că vor ataca aliații NATO, cel puțin nu în acest stadiu al războiului. Altele cred că sunt țintele, revin la ceea ce am spus mai devreme: Odesa și Moldova sunt următoarele în pericol să fie atacate de armata lui Putin”, rețin jurnaliștii de la Libertatea din declarațiile generalului american.