Autor: Tudor Nedelcea

Am parafrazat titlul unui articol al lui B.P. Hasdeu („Pierit-au dacii?”), scris la adresa latinismului extremist, care propunea eliminarea literei din alfabetul românesc, pentru că era de origine slavă. Într-o vizită la Blaj, gazdele i se adresau cu „domnule Haidău”, explicându-i savantului motivul transformării literei în i. Atunci, Hasdeu le-a replicat: „și cum pronunțati cuvântul coaje?”. Și s-a zis  cu exagerările lingvistice, cu argumentele pseudo-științifice. Mai târziu, Stalin, autorul cărții Cu privire la marxism-leninism în lingvistică (scrisă, de fapt, de „cercetătorii” Institutului de Lingvistică al Academiei de Științe a URSS) a inventat, în scopuri politice, limba „moldovenească” (evident și poporul „moldovenesc”), moldovenii și românii din Basarabia și Bucovina fiind considerați două etnii diferite. Recent, pe același calapod, în Serbia s-a inventat limba „vlahă”. Fiind două etnii diferite (moldoveni sau vlahi versus români), nu întrunesc numărul necesar prevăzut în legile statelor respective de a fi reprezentanți în Parlament sau de a avea învățământ în limba maternă. În România, ucrainenii sunt reprezentați în Parlament, pe când românii din Ucraina nu beneficiază de acest drept internațional.

Există un principiu de bază al dreptului roman: de a asculta și cealaltă parte („Audiatur et altera pars”), preluat din tragedia Medeea a scriitorului Seneca, contemporan cu împăratul roman Nero. Or, în contextul războiului ruso-ucrainean, dar și anterior, soarta românilor din Bucovina de Nord, Herța, Ucraina de Sud (Cetatea Albă, Ismail), este ignorată total. Deviza „Tribunei”: soarele pentru toți românii la București răsare este acoperită de nori grei. Niciun reprezentant marcant al românilor din Ucraina n-a fost solicitat de posturile TV din România spre a-și exprima opinia, ei fiind cei îndreptățiți s-o facă.

Fără îndoială, Putin (ce diferență între Putin și Gorbaciov!) este vinovat, este invadatorul, chiar dacă a intrat cu arma într-o ală țară sub pretextul apărării conaționalilor săi, majoritari în Crimeea și Donbas, dezavantajați de Legea Educației din Ucraina, promulgată de fostul președinte Poroșenko. Genialul Ion Creangă strecoară în Ivan Turbincă un subtil tâlc politic: Ivan este prototipul liderului politic rus, turbinca fiind traista în care introduce („pașol na turbinca”) provinciile și țările „vizitate”, având drept de carte de căpătâi Testamentul lui Petru cel Mare (prietenul lui Dimitrie Cantemir și dușmanul lui Constantin Brâncoveanu). (Întrebat cu cine se învecinează Rusia, Bulă (nu Bulai) a răspuns: „Cu cine dorește”).

Dacă autoritățile de la Budapesta sau Varșovia au intervenit în apărarea conaționalilor lor din Ucraina, „dragii” noștri președinți au rămas nepăsători. Sub președenția lui Emil Constantinescu (ministru de externe: Adrian Severin) s-a semnat un tratat de vecinătate, recunoscând, de fapt, rapturile istorice teritoriale înfăptuite de Stalin, cu acordul tacit al SUA și al Marii Britanii (Insula Șerpilor a fost vândută pe o chitanță de mână de către Eduard Mezincescu). La Congresul Românilor de Pretutindeni (Romfest, 16-20 septembrie 1998), organizat de părintele Gh. Calciu-Dumitreasa la Muzeul Național de Istorie , românii din străinătate au considerat acest tratat drept „act de trădare națională”.

Actualul președinte (îmi scapă numele) a mers în Ucraina, dar a refuzat să se întâlnească cu românii de acolo spre a le auzi păsurile; a avut ocazia, la o adunare ONU, să vorbească cu omologul său ucrainean, dar n-a făcut-o.

Pentru românii noștri din Ucraina nu mai avem niciun interes, nicio simpatie, nicio obligație?! Am creat filiale ale ICR în diverse localități din lume, dar unde era absolut nevoie nu, adică la Cernăuți. Am avut prilejul de a-l avea pe avocatul bucureștean Eugen Patraș, care a cumpărat la Cernăuți, chiar în centrul istoric, un imobil în care a înființat Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzaki”, încredințat acad. Vasile Tărâțeanu, în care funcționează o bibliotecă, librărie și un restaurant cu specific românesc. Deci, o inițiativă particulară (Patapievici își are sorgintea în acest ținut istoric?).

Este bine să reamintim o parte dintre interferențele româno-ruso-ucrainiene: la Kiev a activat mitropolitul Petru Movilă, despre care cunoscutul istoric Lihaciov se întreba care Petru este mai mare: Movilă sau țarul Petru cel Mare; Regina Carmen Sylva a corespondat cu Lev Tolstoi; Gogol a avut  urmași cu o româncă din Transnistria, din gubernia Basarabiei inspirându-se pentru cartea sa „Suflete moarte” (celovecii ruși fugeau în zonele mărginașe ale Imperiului, în satul lor fiind declarați „morți”, spre a nu plăti biruri); celebrul compozitor Rahmaninov își are sorgintea în Ștefan cel Mare (despre compozitor, Raluca Cimpoi, fiica savantului, a scris o teză de doctorat. Pavel Kisseleff), cu merite edilitare incontestabile la București și Turnu Severin a elaborat Regulamentul Organic, același pentru Moldova și Țara Românească netezind calea Unirii Principatelor Române etc. Apoi, să nu-i diavolizăm pe toți rușii, anulându-le numele acordate unor străzi, cum e cazul celebrului scriitor Dostoievschi.

Vocile românilor pretutindenari au fost auzite și ascultate la Congresele Spiritualității Românești (condus de Adrian Păunescu), organizate anual la Alba Iulia de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (condusă de Victor Crăciun). Pentru românii din preajma Odesei din fostele așezări românești, Vadim Bacinschi se face ecoul acestora în Almanahul „Sud-Vest”, editat de „Revista română”, apărută sub egida Astrei, grație neobositei activiste Areta Moșu.

Situația românilor din nordul Bucovinei (câți au mai rămas) este tragică. La 30 mai 1998, acad. D. Vatamaniuc îmi scrie: „Bucovina a fost și rămâne în continuare victima acestei politici incalificabile. Ne luptăm cu mijloacele noastre și fără niciun sprijin din partea statului să mai facem, cât se va putea face, ca românii din nordul Bucovinei să nu dispară ca entitate națională. Nimic nu împiedică statul ucrainean să facă acest lucru în timpul cel mai apropiat. Ștefan cel Mare este declarat, oficial, agresor și școlile românești, foarte puține sunt amenințate să fie transformate în școli ucrainene. Autoritățile administrației ucrainene de la Cernăuți nu ne-au permis să înălțăm un monument, de altfel modest, pe locul bătăliei și victoriei lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului” (Tudor Nedelcea, Corespondența primită, Drobeta Turnu Severin, 2021, p. 477)…

Dar, și luptătorii pentru drepturile firești ale românilor au avut de suferit. Pentru că a refuzat să șteargă sârma ghimpată de pe frontispiciul ziarului său „Arcașul”, fiul lui Vasile Tărâțeanu, student la Suceava, a murit în condiții suspecte, neelucidate nici până acum; iar în anul Centenarului, 2018, aducând din Țară cărți și afișe privind Centenarul Reîntregirii, aceluiași acad. Vasile Tărâțeanu i s-a întocmit un dosar penal, a fost bătut, a stat în comă, într-un spital din Iași, aproape un an. Subsemnatului i s-a refuzat de către Consulatul Ucrainei din București viza de intrare la Cernăuți pentru o conferință Eminescu din motive puerile. Am reușit să ajung în acel oraș splendid, cu Liga Culturală, printr-un șiretlic legal, plecând de la Dumbrăveni-Suceava (primar I. Pavăl, secretar M. Chiriac) de la un simpozion Eminescu.

……..

Și, totuși, mă întreb în naivitatea mea, necunoscând rolul serviciilor străine, a guvernului Bilderberg, a unor lideri mondiali (G. Soros, Rotschild): ONU mai există doar pentru decor și pentru ciocnirea paharelor de șampanie la întâlnirea (adunarea) anuală? Dar Consiliul de Securitate, cu forțele de menținere a păcii? Dar Crucea Roșie Internațională, care era obligată prin statut să acorde ajutor populației vitregite (cum făceau, altădată, la noi, reginele Elisabeta și Maria)? Rămân doar întrebări retorice. Adevărul se va afla peste câțiva ani, când vor hotărî liderii mondiali; ce vedem azi e doar vârful aisbergului.

Articol publicat inițial de BucPress și preluat cu acordul agenției de știri din Cernăuți. Articolul poate fi citit integral AICI.