„Kaufland, Carrefour, Auchan, BCR, Raiffeisen, Engie, Enel, OMV Petrom etc., au fiecare zeci de mii de angajați, care ar trebui să participe la profiturile excepționale ale acestor mahări, dar nu iau nici praful de pe tobă… Externalizarea profitului, evaziunea fiscală “legală”, monopolul și privilegiile acestor feudali ai economiei ar putea fi neutralizate din interior”, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de facebook, venind cu o propunere înainte de „iarna sobrietății energetice” și a „precàuției alimentare” ce ar putea ajusta pierderile suferite de oamenii obișnuiți la capitolul putere de cumpărare.

„În Franța, orice întreprindere care are mai mult de 50 de salariați trebuie să acorde salariaților o participație obligatorie la profitul întreprinderii (ceva similar cu dividendele), într-o proporție decisă prin negociere salariat/sindicat – patron. Salariatul are dreptul să își retragă anual sumele rezultate din participația la profit, dar dacă decide să o acumuleze timp de 5 ani, sumele respective devin scutite de impozitul pe venit. În Franța, nu operează și scutirea de cas sau cass.

O asemenea lege este urgentă și în România” spune Gheorghe Piperea. Efectele ar fi imediate și serioase asupra responsabilității managementului și a transparenței modului de cheltuire a banilor întreprinderii, explică avocatul român. Iar salariații „vor fi foarte atenți la contractele păguboase, la cadourile politice, la “externalizările” către comercianții-amici ai managerului/acționarului, la sinecuri, la fonduri care ies din întreprindere pentru a lua calea diverselor servicii, secrete/acoperite, la pierderile false, coafate sau forțate de societatea dominantă a grupului etc” arată Piperea.

„Măsura va putea fi și o puternică frână contra optimizării fiscale (care e o evaziune fiscală cu vopsea străvezie de legalitate): salariații vor fi foarte atenți la externalizarea profitului prin creșterea costurilor cu serviciile sau finanțările intra-grup și prin prețurile de transfer, ca să nu li se fure participația la profit sub forma “pierderilor” sau a costurilor regizate. McDonalds Franța a pățit-o recent pe această temă, fiind obligată să accepte o amendă penală de cca 1,4 mld euro și un class action al salariaților, pe motiv de furt de profit și evaziune fiscală… Cum ar fi o astfel de lege pentru marii profitori ai crizelor care se tot suprapun în ultimii doi-trei ani?” punctează avocatul Gheorghe Piperea.