Pentru o ţară în care 40% din populaţie trăieşte încă în mediul rural şi este pe locul întâi în Europa la producţia de porumb şi floarea-soarelui şi pe locul trei la producţia de grâu, simpla transformare a cerealelor în furaje pentru animale, apoi în lactate și implicit valoare adăugată, „este la fel de dificilă ca trimiterea unei rachete în cosmos”, scria Sorin Pâslaru într-un editorial pentru Ziarul Financiar în anul proaspăt încheiat.

După aderarea la Uniunea Europeană, industria laptelui din România a încasat două lovituri puternice. Prima a însemnat închiderea în 2014 a 80 de fabrici de prelucrare din cele 130 care fuseseră autorizate tranzitoriu pentru că nu reușiseră să se încadreze în standardele UE. A doua a venit în 2015, odată cu eliminarea cotelor de lapte. Imediat după această măsură piața a fost invadată de importuri. Din cele șapte milioane de vaci pe care le avea înainte de 1989, România mai are sub două milioane… „Nu am găsit nicio bancă să ne finanţeze investiţia în fabrică pe o perioadă mai lungă de 15 ani, aşa cum am fi avut nevoie”, este citat Adrian Cocan, directorul unei fabrici de lactate din Ialomiţa. În aceste condiții, ratele apasă sufocant și orice moment mai puțin fast riscă să-l scoată în decor pe producătorul român. Nici nu e de mirare că în România, per total, sunt doar puțin peste o sută de companii specializate în fabricarea de produse lactate şi brânzeturi, cu o cifră de afaceri mai mare de 2 milioane de lei pe an.

Loviți de „soartă”

Situația e și mai alarmantă în alte ramuri ale zootehniei. O ieșire năpraznică a avut în vara lui 2018 și unul dintre cei mai cunoscuți și respectați fermieri de la noi, pe fondul extinderii pestei porcine africane în România. Dimitrie Muscă vorbea atunci despre „o mână criminală care vrea distrugerea zootehniei”. Disperarea fermierului venea văzând cum, sub ochii producătorilor români, o întreagă industrie, cea a cărnii de porc, este distrusă peste noapte. „ Cineva vrea să ne distrugă…din porci, câți am avut, 14 milioane, mai avem 3-4 milioane. Deci țara este rezolvată, este terminată, iar noi românii care ne-am înțărcat copiii cu carne de porc ajungem să cumpărăm sută la sută carne de porc!(…) Eu cred că cei responsabili trebuie să se trezească și să realizeze că vorbim despre distrugerea unei economii, a unui sector și până la urmă chiar a unei țări. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar afirm cu toată responsabilitatea că îi doare în cot pe cei de la Uniunea Europeană că noi nu o să mai avem carne de porc. Din contră, zic: Lăsați, că vă dăm noi! (…) Europa și-a atins țelul pentru că există destulă carne de porc iar noi suntem o bună piață de desfacere pentru ei”, susținea agricultorul, care deține în județul Arad, la Curtici, o afacere integrată. În primele zile după 1989, CAP-ul din localitate nu a fost distrus, ci privatizat. Inginerul Dimitrie Muscă le-a spus oamenilor că dacă vor lucra împreună și cultivă suprafețe mari de teren, vor rezista cu succes pe piață. În ferma sa au ajuns să crească peste 35.000 de porci și 2.200 de bovine, a pus la punct o rețea de mici magazine, iar carnea și mezelurile de Curtici sunt apreciate în toată zona de vest a țării. Câteva mii de persoane trăiesc de pe urma afacerii,iar alte zeci de mii se bucură de produse bune și sănătoase.

Între timp…

Un scandal relevant a izbucnit în urmă cu câțiva ani în presa din Marea Britanie, care relata că supermarketurile Lidl și Kaufland, deținute de Schwarz Group, controlat de una dintre cele mai bogate familii din Germania, au beneficiat în zece ani de fonduri de aproape 900 milioane de dolari de la o divizie a Băncii Mondiale și BERD, pentru extinderea în Europa Centrală și de Est. În mod cinic, mandatul acestor instituții finanțate cu bani publici este de susținere a dezvoltării în țările în care investesc. Banca Mondială are și rolul specific de reducere a sărăciei. Tot în mod cinic- familia Schwarz, din Germania, a ajuns să controleze peste 20% din retailul alimentar românesc, potrivit Ziarului Financiar. Grupul a înghițit galopant timp de peste zece ani din piața românească, pornind de la o cotă de doar 5,7 %, în 2008. În total, potrivit estimărilor, multinaţionalele au ajuns să stăpânească 70% din comerţul românesc.