La 20 martie 1820 se năștea în Moldova, la Bârlad, cel care avea să devină  primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România: Alexandru Ioan Cuza.  Descendent al unei vechi familii de înalţi dregători, cu funcţii importante în administraţia centrală şi locală din Moldova, Cuza a studiat la pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde i-a întâlnit pe Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri. Şi-a continuat studiile la Paris, unde în 1835, a obţinut bacalaureatul în litere și a urmat cursuri de drept şi medicină la Pavia şi Bologna. S-a înrolat, apoi, în armata moldovenească, în rândurile căreia ajunge la rangul de colonel.

Anul 1848 îl găsește în rândurile revoluționarilor din Moldova, de unde trece în Transilvania și participă la Marea Adunare Naţională de la Blaj. Se întoarce în Bucovina, unde organizează la Cernăuți un comitet revoluţionar, Mihail Kogălniceanu fiind însărcinat cu redactarea unui program de revendicări sociale şi politice.

Revoluția este înfrântă, năzuințele ei nu: în perioada decembrie 1858-ianuarie 1859 au loc alegeri atât în Moldova cât şi în Ţara Românească pentru Adunările Elective care urmau să aleagă domnii celor două principate. În cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naţionale, înaintea Adunării Elective a Moldovei, Mihail Kogălniceanu îl propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, care este ales în unanimitate, domn al Moldovei. În dimineaţa de 24 ianuarie/5 februarie 1859, la propunerea Partidei Naţionale, dar şi sub presiunea populaţiei bucureştene, Adunarea Electivă întrunită la Bucureşti, la hotel Concordia, l-a ales în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza şi domn al Ţării Româneşti, fără a încălca formal Convenţia de la Paris ce prevedea pentru Principate doi domni, dar nu preciza că nu putea fi una şi aceeaşi persoană.

Dubla alegere a lui Cuza a fost manifestarea a ceea ce Nicolae Iorga numea „Sistemul faptului împlinit, acest element de originalitate, creat de români” și a pus temeliile statului național unitar român.

După o serie de demersuri politico-diplomatice, Conferinţa reprezentanţilor Puterilor garante de la Paris a recunoscut, în mod excepţional, de iure, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite. Austria şi Imperiul Otoman au recunoscut, însă, dubla alegere, numai pe timpul domniei lui Cuza.  În Proclamaţia către naţiune (11 decembrie 1861) domnitorul Alexandru Ioan Cuza a adus la cunoştinţă că „Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată… Alesul Vostru vă dă astăzi o singură Românie”.