Trei câte trei, ca-n noile regulamente ale zilei, continuăm să culegem opinii ale celor care privesc dincolo de cifrele și datele imediate ale crizei generate de coronavirus. Vocile sunt tot mai numeroase, constatările tot mai profunde!

„M-am înarmat cu legitimaţia de jurnalist, mi-am pus o mască de protecţie peste gură şi peste nas şi m-am dus să văd cum arată Parisul pustiu. Nu puteam rata aşa ceva. Şi bine am făcut. Senzaţia este mai mult decît stranie, mai mult decît suprarealistă. Am avut impresia că mă aflu într-un film, sau într-un decor pregătit pentru un film-catastrofă”, scrie poetul și dramaturgul român Matei Vișniec pe blogul său. „Poate că parizienii închişi în apartamentele lor nu îşi dau seama încă de caracterul apocaliptic al momentului, ar trebui ca fiecare dintre ei să poată ieşi măcar o dată şi să traverseze oraşul pustiu pentru a înţelege că se află la o răscruce civilizaţională…

Dar cel mai mult m-a înspăimîntat senzaţia că asist la o catastrofă politică şi că un fel de dictatură dementă s-a instalat în oraş. Mi-am amintit de o reflecţie a lui Cioran, încerc să o redau din memorie: „La grădina zoologică toate animalele de după gratii adoptă o atitudine de mare decenţă, cu excepţia maimuţei – se simte că omul nu e departe.” În Parisul pustiu am avut sentimentul că dictatura nu e departe”, mărturisește Vișniec în articolul pe care ăl puteți citi integral AICI.

Citește și: De la grupuri de maxim trei, la redescoperirea României (I)

„Măsurile represive pe care le vedem în aceste zile marchează o schimbare fundamentală de paradigmă. Și nu doar în plan economic, unde vor avea de câștigat, ca de obicei, marii jucători, în detrimentul micilor firme și a afacerilor de familie. Din păcate par să se miște plăci tectonice mult mai adânci decât substratul economic. Tot din păcate, mișcarea ne arată că trecem în aceste luni de la logica lui Huxley la logica lui Orwell”, scrie Gabriel Popa în editorialul publicat de Activenews.

„Logica lui Aldous Huxley exemplificată în „Minunata lume nouă” este cea a drogului. Principiul este: ține-i drogați pe cei mai mulți dintre oameni, și aceștia vor face tot ce le vei zice și nici nu le va trece prin cap să miște în front. Drogurile sunt foarte variate. De la substanțe stupefiante (al căror regim a devenit tot mai „liberal” în ultimii ani) la mass-media și divertisment, și de la pornografie la libertinaj sexual extrem (a se vedea așa-zisa „emancipare” lgbtq). Avantajul logicii Huxley este acela că le lași maselor iluzia de libertate, oamenii au în general impresia că „fac ce vor ei”. Dezavantajul logicii Huxley este că nu toți se vor lăsa manipulați. Vor exista destui rebeli care se vor deconecta mai devreme sau mai târziu de la Matrix și vor reacțina, vor opune rezistență…

Logica lui George Orwell exemplificată în „1984” este cea a terorii. Principiul este: injectează frica și foamea, și oamenii îți vor ceda de bună voie toate libertățile lor….În logica Orwell, iluzia libertății nu mai este necesară…Avantajul logicii Orwell este că puterea și controlul lui Big Brother sunt quasi-totale și se exercită permanent prin frică, foame, supraveghere și prin poliția politică(…) Pentru un regim dictatorial, logica lui Huxley este mai complexă și mai riscantă. Și, mai ales, este prea lentă. De aceea orice Big Brother local sau global va visa să iasă mai devreme sau mai târziu din logica Huxley și să intre în logica Orwell.

Pentru a impune logica Orwell e nevoie de o criză, de spaimă și de foamete. Este nevoie ca moartea să pară iminentă și dezastrul inevitabil și ca oamenii să ceară, cu disperare, pâine. Big Brother se deghizează atunci în „salvator” și le aruncă oamenilor iluzia siguranței și câteva pâini. Și în schimb cere doar un fleac, să-i cedeze lui toată libertatea și propriile decizii”, scrie Gabriel Popa în editorialul pe care îl puteți citi integral AICI.

„…Iar presa, sub pretextul prevenției, pune și ea umărul la răspândirea panicii, comportându-se ca un veritabil ventilator social al fricii și morții, în loc să-și dea concursul la aflarea adevărului din spatele acestui război biologic planetar, îndreptat împotriva tuturor oamenilor planetei”, scrie pe blogul său avocatul Mihai Rapcea.

„Scopul acestei pandemii de isterie globală este unul economic. Sistemul are nevoie de o recesiune serioasă pentru a fi restartat în condițiile dorite de arhitecții Noii Ordini Mondiale. Se dorește introducerea unei monede unice (dacă se poate la nivelul întregii planete), retargerea din circulație a banilor fizici (căci ne pot îmbolnăvi, nu-i așa ?!), măsuri extreme de control asupra libertății de mișcare și de exprimare – și toate acestea, desigur, spre binele nostru, al tuturor.

Citește și: De la grupuri de maxim trei, la redescoperirea României (II)

Singura șansă de a scăpa de capcana mortală a pierderii libertăților noastre este vindecarea fricii. Închideți televizoarele, stingeți radiourile. Opriți litania hipnotică a mass-mediei care vă toarnă în urechi panica și frica. Cu ce ne ajută că auzim mereu și mereu aceleași mesaje stereotipe de genul spălați-vă pe mâini și stați acasă, când economia se duce de râpă iar guvernanții nu fac nimic pentru a relansa activitățile – măcar la nivel instituțional? Devine tot mai clar că se dorește cu disperare blocarea totală a planetei…”

Redescoperiți România! E ultima noastră redută și cea mai de folos.