Explicație incredibilă în plină stare de urgență, când pe internet circulă imagini cu camioane întregi care transportă lemn: Ministrul Mediului, Costel Alexe, susține că măsura interzicerii tăierilor nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie, scrie Stiripesurse.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Costel Alexe a avut consultări cu specialiștii din cadrul ministerului, precum și cu mai mulți operatori economici, organizații și asociații, pentru a se analiza varianta stopării tăierilor legale din păduri, pe durata stării de urgență, solicitatare venită dinspre societatea civilă. „Înțeleg emoția și temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanță militară emisă, prezența gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, admite implicit Alexe că tăierile ilegale erau…atestate!

Potrivit comunicatului, tăierile „legale” nu au cum să fie stopate: „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum (… )Pe plan economic, România ar avea mult de suferit, având în vedere faptul că sectorul forestier și al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB”, susține Costel Alexe.