ACTUALIZARE 19:45 S-a scandat „Jos dictatura!”, „Demisia!”, „România, trezește-te”. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alexandru Iocob, susține la Antena 3 că forțele de ordine intervin în Piața Victoriei, întrucât „la început au fost câteva echipe de dialog, dar numărul dispozitivului a fost crescut pe măsură ce numărul de participanți a crescut”, iar „Jandarmeria București se află în cel mai neplăcut scenariu…ei dau impresia că nu înțeleg recomandările noastre. Nu au mijloace de protecție, nu păstrează distanța și trebuie să le explicăm cât de importante sunt pentru sănătatea lor. Chiar dacă încercăm să avem un dialog rezonabil, sănătatea jandarmilor este pusă în pericol pentru că trebuie să gestionăm o adunare de persoane”.   

ACTUALIZARE 19:00 Numărul protestatarilor se apropie de o mie. Participanții cer „dovezile cazurilor de coronavirus care stau la baza statisticilor oficiale precum şi dovezi cu privire la veridicitatea deceselor de COVID-19” şi „pedepsirea tuturor făptuitorilor care au încălcat legile şi Constituţia prin instituirea decretului stării de urgenţă şi a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului”. Jandarmii încearcă să determine protestatarii să păstreze distanţa între ei şi să împiedice alte persoane să se alăture protestului.

Știrea inițială

Zeci și zeci de persoane se adună în Piața Victoriei din București, după ce s-a trecut de la starea de urgență la cea de alertă. Manifestația este, deocamdată, pașnică. Jandarmii îi flanchează pe protestatari.

Publicată de Vocea României Libere pe Vineri, 15 mai 2020

Protestul, anunțat pe rețelele de socializare, a fost generat de îngrădirea drepturilor și libertărților constituționale. Una dintre participantele la protest susține că „oamenii nu vor să fie cobaii guvernului”.

 

Un protest similar, la care oamenii au fost chemați în sprijinul deciziei CCR care atestă că președintele, guvernul și parlamentul au încălcat Constituția,  a fost anunțat la Cluj-Napoca. Alianța pentru Unirea Românilor este prezentă la protestul din București. Liderul formațiunii, George Simion, ne-a declarat: „Suntem aici pentru a ne câștiga libertatea și demnitatea furate pas cu pas în ultimii 30 de ani, în ultimele două luni mai evident ca oricând în aceste decenii.”