„Nu există cadouri pentru nimeni, este un împrumut” a declarat liderul opoziției italiene Matteo Salvini, condamnând o „capitulare necondiţionată” în faţa ideii de control al UE asupra politicilor naţionale după summitul privind relansarea economiei UE, relatează DPA. Salvini argumentează că şi granturile vor trebui rambursate în cele din urmă, pentru că ele ar urma să fie acoperite prin emisii de obligaţiuni ale UE rambursabile în 30 de ani.

Potrivit primelor calcule, Italia ar putea primi 209 miliarde de euro, dintre care 82 miliarde ca granturi şi 127 miliarde cu împrumut. Pentru a solicita împrumuturi şi granturi de la UE, guvernul italian trebui să prezinte un plan de reforme care va trebui aprobat de către o majoritate calificată a statelor membre UE, susține Salvini. Mai mult, potrivit unei prevederi, unul sau mai multe state pot ridica obiecţii cu privire la modul în care o ţară cheltuieşte banii pe care îi primeşte de la Bruxelles, subliniază liderul „Ligii”. Aceasta înseamnă că „şoimi fiscali” precum premierul olandez Mark Rutte ar putea „spune în primăvara următoare: Eu nu dau niciun ban Italiei dacă nu reduce pensiile”, a mai punctat Salvini, potrivit Agerpres.

Pe măsură ce apar detaliile privitoare la cele aproape 80 de miliarde „aduse” de la Bruxelles, entuziasmul scade și în România. Primul lucru cert este că am pierdut cinci miliarde de euro față de propunerea inițială, care se ridica la 85 de miliarde de euro. Al doilea lucru cert este că aproape 17 miliarde de euro din suma promisă reprezintă împrumuturi. Iar pentru a ne face o idée care să ne apropie de realitate, trebuie luată în calcul contribuția noastră la bugetul European (ridicată către 2% din PIB) și la planul de relansare, bani pe care îi vom da obligatoriu în intervalul 2021-2027. Potrivit estimărilor „la cald”, ar fi vorba de aproximativ 30 de miliarde de euro.