„Omenirea (și, implicit, noi, românii) a trecut, de-a lungul istoriei, prin crize teribile, mult mai grele, mai distrugătoare și mai năucitoare decât cea prezentă și a știut să iasă din ele, cu mari sacrificii, dar cu fruntea sus. De ce s-a putut întâmpla acest lucru? Pentru că s-au păstrat nealterate încrederea și speranța”, susține Prof. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, într-un interviu pentru R3Media.

„În momentele cele mai grele, în pofida renumelui nostru de individualiști și cârtitori, românii s-au mobilizat și au acționat solidar. Alteori au aplicat formula capului plecat, ceea ce nu este întotdeauna de rușine. Semeția a însemnat câteodată sinucidere, iar aceasta nu a folosit nimănui dintre cei sacrificați și nici semenilor lor.

Sunt momente în viață când un popor mic iese din necaz prin tratative, prin cedări parțiale care pot fi garanția unor mari împliniri viitoare. Soluția orgoliului și a sfidării este apanajul unor mari națiuni și conduce la neglijarea și sacrificarea celor amărâți.

În Evul Mediu, când eram potopiți de invazii, am dozat destul de bine rezistența și concilierea, fiind gata să luptăm când era de luptat și să cedăm când era de cedat. Un observator italian din secolul al XV-lea spune că românii nu s-au supus niciodată turcilor ca învinși, ci ca învingători. Faptul poate să pară un paradox, dar nu este: când te supui după ce ai obținut o victorie de etapă (nu decisivă), poți să câștigi pacea, ceea ce este mare lucru; dacă te lași bătut până la ultima picătură de sânge, inamicul își va impune cu siguranță jugul lui de fier și te va anihila. Se spune că noi, românii, ne-am cam trădat aliații, ceea ce este adevărat, dar nu am făcut-o mai mult decât alții.

Când o mare putere rupe un pact și trece brusc de partea inamicului de odinioară, se zice că a făcut o mișcare strategică, pe când dacă face asta un popor mic, se zice că a trădat! Unul din făuritorii României Întregite a spus că în fața înșelăciunii și trădării unor străini, „numai încrederea în noi înșine și în neamul nostru românesc ne poate mântui”. Dacă dispunem de forța încrederii în noi înșine, dacă ne respectăm și ne iubim țara și poporul din care facem parte, ne vom găsi cu siguranță aliații cei mai potriviți. Dacă ne vom autoflagela în continuare, dacă ne vom blama pe noi înșine, dacă ne vom lua mereu lumea în cap, atunci ne vom distruge singuri și nu vom mai avea nevoie de niciun aliat”, crede Președintele Academiei Române.

În multe țări și mai ales în Occidentul Europei, satul este aproape eradicat. Viitorul societății strict tehnologizate pare să fie aglomerația urbană. Totuși, dezavantajele unei asemenea societăți sunt tot mai mult date în vileag tocmai în comunitățile cele mai urbanizate. Noi, deocamdată, mai avem sate și, în consecință, mai avem șansa să le conservăm în formele lor tradiționale, adaptând fondul după nevoile civilizației contemporane. Cu alte cuvinte, o casă cu pridvor de lemn, situată într-o curte sau pe o pajiște vecină cu un pământ de arătură ori cu o livadă poate fi făcută să aibă în interiorul ei toate facilitățile moderne, păstrând eventual vatra, lăzile de zestre, pernele și cuverturile țesute la război ori brodate etc… Salvarea lumii românești nu constă în imitarea neajunsurilor Occidentului, ci în revigorarea agriculturii noastre, a unor meșteșuguri tradiționale, a curățeniei mediului ambiant, a nutriției ecologice, a cumințeniei pământului…”