Cinci zile pline par să nu-i fi fost de ajuns lui Dominic Fritz, candidatul  de import căruia i se suflă articulat în pânze din toate părțile, pentru a răspunde întrebărilor pe care i le-am adresat. Erau întrebări simple, care ne-ar fi ajutat să-l cunoaștem cu adevărat pe ocupantul locului doi din sondaje. Întrebări rămase fără răspuns concret în mediile la care s-a lăsat expus, medii gata protejate prin plata publicității electorale. Rămân optimist, ca orice timișorean: mai are timp până la alegerile de duminică.

Citește și: Ne răspundeți, totuși, domnule Fritz?

Am primit, în schimb, răspunsuri pe care nu le așteptam și, în orice caz, nu mi le doream: armada virtuală a postacilor USR m-a atacat ca după manualul de „bune” practici bolșevice pentru îndrăzneala, de timișorean, de a purta rațiune și a pune întrebări. Fără nicio referire la conținutul lor, purtătorii de abțibild politic la profil au încercat ceea ce făceau bolșevicii atunci când dădeau peste vreo urmă de reflex democratic: jigniri, atac la persoană și asupra publicației, defăimare, demonizare, izolare. M-au „rașchetat” de pe niște grupuri, m-au făcut în fel și chip, au strivit orice urmă de respect pentru democrație, în numele unei idolatrizări oarbe. De durut mă dor câteva lucruri: un foarte „erudit și umanist” ce pozează în intelectual democrat fin,  căruia îi purtam respect, a ales ușa scremut eufemizată a cortului, pentru a mă pune la curent cu apucăturile sale bolșevice și a-mi „ura”, din prea multă pasiune pentru odor… o beizadea de fost primar comunist, ocupant de sinecuri  după Revoluție, contracarându-mi întrebările cu un articol ca decupat din „Pravda”, plin de „directive” electorale… un oraș care înfrângea cândva comunismul, pus la picioarele unei găști care trâmbițează instaurarea AICI a neo-marxismului!

Spuneți-le, domnule Fritz, măcar că nu vă fac bine asemenea comportamente, fiindcă se prinde lumea care-i „miezul” desantului. Și pentru că tot citiți acest articol, așa cum ați făcut și cu cel care conține întrebările, mai adaug una (eroarea mea că am omis-o acum cinci zile, căci e foarte importantă): cum veți dirija soarta Timișoarei în raport cu imigrația ilegală de filieră asiatic-africană, dacă ajungeți primar? Căci despre Verzii stângiști germani, din rândurile cărora proveniți gata-format politic, știm că sunt adepți  fără condiționare și chiar vehemenți ai fenomenului. Mai aveți timp, așteptăm răspunsurile dumneavoastră! Sunteți la Timișoara, totuși…