„Vă evacuează cu forța din spital și vă trimit acasă, noaptea, după ce intră în vigoare interdicția de circulație, chiar dacă sunteți operați de oase rupte și încă sub efectul anesteziei. E pentru siguranța voastră și pentru confortul de acasă, unde tre’ să stați închiși de la 8 (în curând, de la 6, ca în Franța)… aveți în continuare încredere în autorități, că sunt acolo ca să vă protejeze, luați-vă numai după știrile oficiale (mai ales postările pe feisbuc ale lui Arafat și Voiculescu), alea care nu sunt măsluite și nici falsificate, cultivați în continuare frica, singura care păzește eficient pepenii”, scrie cu sarcasm avocatul Gheorghe Piperea, după evacuarea în forță a pacienților de la Spitalul Foișor.

Potrivit lui Raed Arafat, în spital erau 105 pacienți. 67 erau deja operați și s-a considerat că pot fi transferați la domiciliu, 13 pacienți au fost transferați cu ambulanțele la alte spitale, iar 25 erau programați pentru intervenții. Ordinul de evacuare a fost semnat de Raed Arafat și avizat de ministrul Vlad Voiculescu, operațiunea având ca scop transformarea spitalului de ortopedie în unitate destinată cazurilor de COVID. Reamintim că spitalele amenajate cu ajutorul Armatei special pentru bolnavii de COVID, deschise cu surle, trâmbițe și vizite prezidențiale în urmă  cu doar câteva luni, au fost dezafectate recent.

„Și, mai ales, nu cumva să faceți procese de malpraxis, nici să nu vă gândiți să dați nicio statuie pandemică în judecată pentru demență senilă în funcții publice ori pentru impostură cauzatoare de dezastre umanitare. Mai ales, să nu vă vină ideea creață să cereți în stradă schimbarea acestui guvern și împușcărierea comandantului acțiunii. Căci cine alții ar putea să lupte atât de eficient contra drepturilor și libertăților voastre și cine ar putea să facă mai frumos din colonia România preș la picioarele Big Pharma și Big Tech? Fără acești minunați saltimbanci, viața ar putea redeveni normală – și cine v-a spus că aveți dreptul la așa ceva?  Vom merge neabătuți către abis, pe mâna sigură, de felceri și șamani, a acestor demenți mesianici…” punctează avocatul în reacția de pe pagina sa de socializare.