La 30 august 1940, României avea să-i fie impus așa-zisul „arbitraj” germano-italian rămas în istoria noastră ca „Diktatul de la Viena”, prin care Transilvania era dezmembrată, iar partea sa de nord era cedată Ungariei. Noua sfârtecare a țării venea după ce România pierduse și Basarabia, în urma înțelegerii germano-ruse consfințite prin Pactul Ribbentrop-Molotov…

Din punct de vedere riguros ştiinţific, documentul care a tranşat România, în anul 1940, se numeşte „al doilea Tratat de la Viena”, amintește Nicolae Uszkai. Primul Tratat de la Viena fusese cel din noiembrie 1938, prin care Ungaria lui Horthy obţinuse teritorii din componenţa Cehoslovaciei. Atât la primul, cât şi la al doilea Tratat de la Viena, Ungaria a avut câştig de cauză întrucât era sprijinită de Germania lui Hitler şi de Italia lui Mussolini, iar celelalte mari puteri europene, Franţa şi Marea Britanie, erau preocupate să-şi asigure propria securitate. Diktatul de la Viena a fost favorizat de faptul că, în 1940, românii erau „complet izolați și lipsiți de sprijinul material și politic al oricărei puteri străine”, aşa cum releva un studiu elaborat de Marele Stat Major al Armatei Române. În acest context, România asista înmărmurită cum marile puteri ale momentului hotărau cedarea unei suprafețe de 43.492 de kilometri pătraţi din teritoriul său, cu o populație alcătuită în proporție de 50,2% din români. Diktatul era impus după eșuarea tratativelor româno-ungare de la Turnu Severin (16-24 august), în cadrul cărora Ungaria revendicase mai mult de jumătate din teritoriul Transilvaniei, iar delegaţia română susţinuse principiul schimbului de populaţie.

Delegaţia României la Viena a fost formată din Mihail Manoilescu, ministru de externe, şi Valter Pop. Oferta de „arbitraj” a lui Hitler se limita la două posibilități: acceptarea sau războiul cu o Ungarie sprijinită de Germania. În momentul în care i-a fost pusă în faţă harta mutilată a României, Manoilescu a leșinat. Acasă, în cadrul Consiliului de Coroană condus de Carol al II-lea, regele afla de la generalul Gheorghe Mihail, șeful Marelui Stat Major, că „spiritul oștirii este pentru a se bate”, dar că în eventualitatea unui război cu Germania, armata română ar putea rezista cel mult două săptămâni… Decizia luată în Consiliul de la București pentru evitarea unei băi de sânge a fost admisă cu 19 voturi pentru, 10 contra și o abţinere. Valer Pop nu a semnat.

La 11 septembrie 1940, regentul Ungariei, Miklos Horthy, intra călare în Cluj, pe un cal cu potcoave din aur. Ungaria primise, sub oblăduirea Germaniei, cam 15% din teritoriul național român, cu o populație estimată atunci la 2,609 milioane de locuitori. Evaluările românești oficiale din 1940 arătau că 1,305 milioane erau români, în timp ce maghiarii erau în număr de aproape 970 000. Recensământul maghiar al zonei, efectuat în 1941, consemnează puțin peste un milion de români și 1,380 milioane de maghiari. O statistică vizând perioada septembrie 1940–decembrie 1943 indică un total de 218.919 expulzări efectuate de unguri, acestora adăugându-li-se numeroși refugiați, care și-au părăsit localitățile din cauza opresiunii. Documentele de epocă relevă că în august 1944, când a început lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, în România se aflau peste 500.000 de persoane provenite din teritoriul cedat în baza hotărârii de la Viena. De suferit a avut și evreimea din Transilvania de Nord (aproape 140 000 de oameni). Deși se identifica în marea sa majoritate cu națiunea maghiară prin limbă și cultură, aceasta a fost aproape în totalitate deportată și exterminată în lagărele de concentrare de la Auschwitz, proces accelerat după 15 mai 1944 de trupele horthyste. Stăpânirea maghiară asupra nord-vestului Transilvaniei s-a încheiat la data de 25 octombrie 1944, când Armata Română a eliberat ultimele două localităţi aflate sub ocupaţie germană și horthystă- Satu Mare și Carei.

 

 

 

 

 

 

 

Duminică, la Cluj-Napoca, românii s-au strâns în număr mare la marșul comemorativ organizat de Asociația Calea Neamului. Manifestația a avut loc în contextul în care retorica Budapestei îmbracă, din nou, forme clare de revizionism: cu doar câteva zile în urmă, delegația ungară de la Kiev a condamnat Tratatul de la Trianon, comparându-l cu anexarea Peninsulei Crimeea și catalogând spațiul transilvan ca unul aflat sub ocupație. În fața Consulatului Ungariei din Cluj-Napoca, manifestanții au cerut ceea ce statul român nu a cerut niciodată: Ungaria trebuie să plătească pentru atrocitățile comise în timpul Dictatului de la Viena!