Deputatul liberal Daniel Gheorghe trage un puternic semnal de alarmă asupra alegerilor din partid, despre care spune că nu reprezintă o simplă bătălie politică, ci una pentru supraviețuirea PNL. Potrivit acestuia, forțe străine de „sufletul liberal românesc” urmăresc să facă din partid o entitate din care să dispară noțiunile de „Național” și „Libertate”.

„Cine crede ca apropiatul Congres PNL din 25 septembrie este o bătălie între două tabere din PNL, între presupuse “grupuri de interese” ori între opțiuni intemeiate pe preferințe subiective pentru persoanele implicate în cursă se găsește în mare eroare. În fapt este o bătălie pentru supraviețuirea Partidului Național Liberal atacat din înăuntru și din exterior de forțe străine de sufletul liberal românesc purtând orientări ideologice dintre cele mai dubioase moral și cărora le repugnă grav două cuvinte: Libertate și Național!

Nu pot sta impasibil să văd cum instituția politică de al cărui nume se leagă România Modernă devine un ambalaj strălucitor tocmai potrivit pentru a ascunde abil toate acele apucături ale politicii de joasă speță pe care PNL-ul le-a respins întotdeauna și care arată tot ceea ce se poate găsi mai respingător și mai puțin benefic oamenilor în societatea românească.

Nu vreau sa spun cuvinte mari însă votul acesta din 25 septembrie este decisiv pentru viitorul României ca națiune suverană, ca națiune liberă și pe picioarele ei unde omul este liber să aleagă după propria sa conștiință și unde fiecare persoană poate să țină capul sus cu demnitate și fără să se teamă de nimeni!

PNL nu a fost niciodată un partid al lumpenului agresiv ori al arbitrariului care aduce aminte de metodele odioase ale fostei securități și nici nu isi poate permite a deveni vreodată un partid în care să își facă loc frica de a rosti cu adevărat ceea ce gândești și ceea ce simți.

De luni de zile sunt șocat să văd această competiție din PNL în care stânga internă din partid, grupata în jurul lui Florin Cîțu, pare să practice tactica pământului pârjolit și să dea foc la partid pentru a putea pune mâna pe frâiele celui mai vechi organism politic din Uniunea Europeană.

Nu cred în povești cu reformisme goale de orice substanță, nu cred în personaje cu pretenții “providențiale” parașutate pe listele parlamentare și direct la vârful partidului în dispreț total pentru lupta uriașă pe care o duc mii și mii de liberali de bun-simț de la baza partidului; pe lucrul necontenit al acestor oameni buni încearcă a se cățăra în stilul “omului nou” direct sus cei pentru care PNL nu este decât un vehicul al arivismului politic!

De asemenea m-am saturat de descurcăreții și descurcărețele din partid care râd batjocoritor când le vorbim despre martirii liberali din închisorile comuniste, care disprețuiesc adânc politica întemeiată pe principii și pe respect între oameni, care în afară de jocuri politicianiste de culise și de interese individuale nu au fost capabili de nimic niciodată în interesul Românilor.

Să votezi moțiunea liberal-conservatoare “Forța Dreptei” este un gest de patriotism și de demnitate personală în această clipă!

Colegi liberali, nu acceptați impuneri ori presiuni, toate aceste lucruri sunt mult sub demnitatea voastră de oameni liberi care nu răspund decât în fața cetățenilor României!

Alegerea pentru moțiunea liberal-conservatoare și pentru Ludovic Orban este una de respect pentru noi înșine, pentru fiecare dintre noi, este o expresie de minimă normalitate pentru acea Românie frumoasă în care credem și în care nu acceptăm nicio formă de servitute ori de colectivism gregar!” scrie Daniel Gheorghe pe pagina sa de facebook.