Select Page

Constatare ce dă frisoane, după declarația de miercuri a președintelui Klaus Iohannis: „putem vorbi de emascularea deplină a CSAT, devenit un organ decorativ, care doar ia act de deciziile gata luate de președinte, împreună cu un alt președinte străin. Și nici nu se poate invoca o eventuală urgență, în condițiile în care Iohannis a convocat CSAT fără grabă, cu cinci zile înainte”, scrie jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pentru Inpolitics.ro.

„Președintele României cere trupe străine pe firul scurt, de la alți președinți, fără a ridica problema respectivă, în prealabil, măcar formal, în CSAT, consiliu care nu s-a mai reunit din vara trecută, cînd cu retragerea din Afganistan” explică jurnalistul. Iar asta se întâmplă deși Constituția prevede, la art.119, că CSAT „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”.

Imediat după ședința CSAT, Klaus Iohannis a declarat că salută „și cu acest prilej mesajele clare” privitoare la trimiterea de trupe americane și franceze în România, transmise de președinții celor două țări în mod public și…unilateral. „Aceste demersuri sunt rezultatul eforturilor pe care eu personal și membri ai Guvernului le-am depus, inclusiv în cadrul discuțiilor directe pe care le-am avut în ultima perioadă”, a ținut să sublinieze Iohannis, care nu fusese invitat la discuțiile convocate de Joe Biden cu liderii europeni la începutul săptămânii, deși este șeful statului cu cea mai lungă și apropiată graniță de zona potențialului război.

Acestor constatări li se adaugă o observație de netrecut cu vederea a profesorul Dan Dungaciu, director al Institutul de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române, care atrage atenția, într-un dialog cu Mihail Neamțu, că România se află în pericolul unei disoluții.

„În raport cu alte state, România este „Russia proof”, cum se zice. Influența Federației Ruse la nivel de decizie în România nu este în niciun caz determinantă sau nici măcar cu influență semnificativă. Nu suntem în acel pericol. Suntem în pericolul unei disoluții care n-are de-a face cu Federația Rusă, mă tem că nu putem pune vina pe Rusia, din acest punct de vedere. Între incompetență și trădare e greu să faci o deosebire. Ambele au același efect asupra societății românești, dar e greu să le deosebești. Nu mi-e clar dacă e incompetență sau trădare, nu mi-e clar dacă mai e nevoie de trădare la atâta incompetență, inclusiv, în ceea ce privește viziunea de politică externă”, a spus analistul în podcastul lui Mihail Neamțu.