Isteria propagandistică tinde spre „cele mai înalte culmi”, defilând braț la braț cu demența și lipsa de scrupule senine, în aplauze și ovații ce i-ar face să se simtă mici și nevinovați și pe maeștrii congreselor de altădată. Zi de zi, cade câte o nouă culme a ridicolului, sub asaltul alteia mai proaspete și mai cutezătoare. Fainoșagul de la Cluj, unde avântul bocian de alăturare la turmă a cules aplauze din arborarea altor steaguri decât cele românești în spațiul public și în disprețul legii, e déjà istorie: la București, rușii cad mult mai abitir, răpuși pe capete de o „genială” stratagemă de „război”!

Are, săracul, și calitatea de a-l chema „Rusu”, pe lângă faptul că e directorul unui Teatru Național și că a refuzat să scalde clădirea distinsei instituții din capitala României în culorile drapelului ucrainean. Deci…punct ochit, punct lovit: de câteva zile e atacat din toate părțile de jurnaliști, diverși civici de serviciu, subalterni și alte voci apretate pe unic sens. Degeaba zice omul că a trimis autocarul în vamă să-i ajute pe refugiați, că e gata să-i sprijine cu orice altceva poate, degeaba face apel la logică descriind drept „aiurea” iluminarea unei clădiri în culorile Ucrainei. Și degeaba amintește că „la 1918, pe 1 decembrie, oamenii de atunci au jurat că deasupra capului lor, au jurat că va flutura doar tricolorul României”- nimic nu pare să poată opri tirul linșajului.

Oameni buni…chiar nu vă dați seama unde am ajuns? Nu mai trageți în Rusu! Că trageți în propria calitate de ființă înzestrată cu intelect și demnitate. Și cu fiecare set de aplauze și ovații, vă îndepărtați de cele două și vă adânciți iremediabil în turma irațională…

Aveți pe ce să vă consumați energiile, potențialul intelectual și cheful de „luptă”: războiul nici nu începuse bine și pe sub nas ne fuseseră déjà fluturate două proiecte de toată „splendoarea”. Joaca de-a „platforma anti-fake-news”, cu algoritmi care te scot propagandist pro-rus din simple asocieri de cuvinte critice la adresa conducerii statului, e demență curată. Și mai crunt este proiectul ăla cu „starea de criză”, care descrie în aceeași înșiruire logică următoarele: conducerea statului ar putea deveni militară printr-un simplu schimb de semnături între premier și ministrul apărării, iar populația masculină în putere ar deveni „rezervă de război” în timp ce prerogative ale statului condus militar ar putea fi cedate unor forțe străine! Adică… ce le-a trecut unora prin cap: teritoriu național pe post de „loc de joacă” și „fermă de soldăței” din propria populație! Și încă se mai gonește cu dezinvoltură spre turmă?!

Pace tuturor și cap pe umeri fiecăruia! Că linșând la Ceaikovski, Dostoievski, la pianiști nevinovați sau la câte un director de teatru pe care îl cheamă „Rusu”, nu facem altceva decât să ne transformăm în ceea ce acuzăm… Și să devenim din „mai catolici decât Papa”, „mai ruși ca rușii”, în timp ce nevoia de a rămâne noi înșine, pe picioarele noastre, urlă de singurătate și disperare!