„Dacă a lua contactul cu ambasadorul Federației Ruse pentru a cere ca România să fie tratată ca țară nebeligerantă este un act de trădare, înseamnă, logic, că România se află în război cu Rusia și parlamentarii cu pricina au luat contactul cu inamicul. Suntem noi în război cu Rusia? (…) România este deocamdată neutră și, deci, în afara unui război cu Rusia. Mai mult, o asemenea neutralitate este dorită de mulți români (sondajele sugerează că ar fi vorba chiar de majoritatea acestora)”, notează prof. dr. Adrian Severin pe marginea scandalului generat de întâlnirea celor patru parlamentari români cu Valeri Kuzmin.

Citește și: Aurescu îi spulberă visele lui Șoșoacă

„Intrând în NATO, România a renunțat la neutralitate numai pentru cazurile în care unul dintre aliați este atacat de un terț. Fiind vorba despre o alianță defensivă, ea poate rămâne neutră chiar și atunci când unul dintre membrii alianței este implicat într-un conflict pe care el însuși l-a provocat. Cu atât mai mult neutralitatea este permisă raportat la conflictele dintre terți.

Prin chiar prevederile Tratatului de la Washington, NATO nu poate intra în războiul ruso-ucrainean ca alianță. Tratatul însuși o exclude. Pentru asta NATO ar trebui să se transforme în mod oficial într-o alianță ofensivă. Doar în nume propriu și cu titlu individual statele membre, toate sau numai unele, pot alege beligeranța într-un război între terți, caz în care, fiind ele cele care iau inițiativa intrării în luptă, nu există nici o obligație de solidaritate și nici posibilitatea legală a folosirii bazelor NATO pentru susținerea luptei lor”, explică diplomatul într-un articol pentru Cotidianul.

„În concepția MAE român, așadar, „neutralitatea” înseamnă să participi la război fără să te bagi în luptă, statul neutru fiind în situația acelor fete care sunt puțin virgine și puțin gravide (sic!) Putem fi de acord că neutralitatea între agresor și victimă îl poate favoriza pe agresor, dar în nici un caz nu poate fi împărtășită ideea ridicolă că sprijinul militar dat victimei este același lucru cu neutralitatea, respectiv cu neamestecul în războiul altora. Este moral să ne alăturăm victimei, dar cu condiția ca aceasta să nu producă mai multe suferințe alor noștri decât agresorului și ca singurul rezultat al alăturării să nu fie doar prelungirea războiului fără modificarea rezultatului previzibil al acestuia.

Rămâne, de asemenea, de văzut, cu câtă precizie poate fi aplicată distincția dintre victimă și agresor cazului de față în care două state succesoare ale URSS își dispută, din rațiuni geopolitice, teritoriile moștenite de la aceasta, unul (Rusia) invocând principiul național (statul se constituie pe teritoriul pe care un popor este majoritar, titularul dreptului la statalitate fiind poporul / națiunea), iar celălalt (Ucraina) principiul imperial (statul se constituie pe teritoriul pe care îl ocupă, titularul dreptului la statalitate fiind „teritoriul” / puterea ocupantă); unul (Rusia) urmărește să își mențină influența imperială în vecinătatea sa ex periferie sovietică, iar altul (Ucraina) dorește să proclame ca stat național o ex republică sovietică”, detaliază Adrian Severin.

Citește și: Urmează Balcanii?

„România a aplicat formula „neutralității binevoitoare” în 1939, în relația cu Polonia. Atacată din vest de Germania hitleristă și din est de Rusia stalinistă, Polonia și-a putut aduce la adăpost guvernul, armata și tezaurul în România. Aici ele au fost puse, însă, sub un regim de virtual arest, pentru a nu permite transformarea teritoriului românesc în bază de operațiuni în războiul polono-german și, respectiv, polono-sovietic. Când, în 1940, România a trecut în tabăra germană, în numele aceleiași neutralități (potențată și de sentimentul onoarei și al omeniei), activele militare, financiare, economice și umane poloneze au fost lăsate (și ajutate discret) să părăsească în siguranță teritoriul românesc, găsindu-și refugiu în altă parte.

Orice pas am face azi dincolo de o conduită similară ar însemna nu doar încălcarea statutului de neutralitate, ci și un gest profund inuman. Într-adevăr, a furniza orice sprijin Ucrainei pentru continuarea confruntării militare, în condițiile în care, fără intervenția în forță a NATO, cu totul improbabilă și indezirabilă din punctul de vedere al strategiei protagoniștilor săi, dar și al interesului național românesc, o victorie militară împotriva Rusiei este exclusă, înseamnă doar prelungirea unor suferințe inutile, trimiterea la moarte a unui întreg popor, într-un război lipsit de perspectivă”, mai scrie prof.dr. Adrian Severin în analiza care poate fi citită integral în Cotidianul.