Transportatorii susțin că România este presată de UE să distrugă complet capitalul autohton și că Guvernul Ciucă pregătește „lovitura fatală” prin propunerile de modificare a Codului Fiscal.

Federația Operatorilor Români de Transport explică într-un comunicat de presă că „in contradictie cu interesele economice ale Romaniei si contrar tuturor miscarilor legislative privind diurna, facute de tarile vecine pentru mentinerea competitivitatii transportatorilor de marfuri, Guvernul Romaniei da peste cap toate planurile de afaceri ale transportatorilor romani”, în condițiile în care aceștia sunt deja presați de scumpirea carburanților, pieselor de schimb și asigurărilor. „Este cat se poate de clar acum ca Romania este presata de UE sa distruga INTEGRAL capitalul autohton din domeniile cheie care inca mai aduc bani la bugetul de stat. Nu exista nici o tara in aceasta lume, a carei legislatie fiscala sa se schimbe la 180 de grade in cateva luni”, mai spun transportatorii.

Iar asta se întâmplă în timp ce Guvernul pregătește o ordonanță de urgență care ar pune la cale și desființarea mascată a CFR, acuză jurnaliștii de la National.ro. Potrivit ordonanței, serviciile publice de transport feroviar vor fi împărțite în două categorii: una de interes local și județean, care va fi pasată autorităților locale, cealaltă, de interes național, care va fi păstrată de Ministerul Transporturilor. Guvernul susține, în motivarea proiectului de ordonanță de urgență, că „schimbarea legislativă este necesară dat fiind importanța asigurării fluxurilor de aprovizionare cu produse agricole provenite din Ucraina și necesare atât pieței naționale, cât și celei globale pentru evitarea unei crize alimentare.”