Băi…parcă e ceva care se ia! Sau se dă, mai bine zis… Numai ce ne-am luat-o la fotbalul de Olimpiadă de la sud-coreeni cu 4-0, după un meci-oglindă pentru soarta de moment a României.

Ca mulți alții, îmi pusesem ceva speranțe în participarea la Olimpiadă, după traseul de aplaudat al naționale U21 care ne trimisese la Tokyo. Joc frumos, determinare, demnitate pusă în joc până la ultima resursă…suficiente elemente cât să visezi, punând în balanță grupa subțirică și ecuația cu doar 16 echipe ce se aruncă spre titlul olimpic, că prinde contur o răzbunare măcar parțială a deziluziilor noastre fotbalistice din ultimii ani… Probabil sunt un visător incurabil.

Primul meci ne-a adus, sub formă de cadou absolut din partea Hondurasului, cele trei puncte. Și-au dat băieții ăia un autogol, după care au ratat în prostie, în timp ce noi am valsat, fără pașii adecvați, mingea prin teren. Tristă victorie, dar cum creierul are mecanismele lui de a șterge din amărăciuni, iar în palmares rămân oricum rezultatul și punctele, am tras linie zicându-mi că așa o fi fost tactica. A funcționat! Până la meciul cu duminică.

Citește și: Atunci când inventam Nota 10

Bineînțeles, au fost și absențele alea de jucători, cauzate de diverse cluburi. O fi fost și răzbunarea norocului chior din primul meci, întors ca ghinion, de ne-am dat autogol și ne-am ales senin cu un jucător în minus. Dar a fost și examenul potrivit pentru „tactica” aia: parcă am jucat ca să demonstrăm lipsa de rost a inventării fotbalului. Dar, peste toate, a fost acel ceva care se ia, sau mai degrabă se dă: blegeala, împleticeala, orbul ăla al găinilor…senzația că în teren aleargă unii care nu mai știu cine sunt, de ce sunt acolo și ce ar putea obține dacă se trezesc. Ne-or pune ceva în apă, ne-or fâsâi ceva în aer, ne-or butona cu ceva mințile? A fost un 0-4 simptomatic pentru întreaga Românie a momentului: nu mai prea vezi, nu mai prea auzi, nu mai prea ești stăpân pe propriile picioare. Nu mai gândești, nu mai poți, nu mai vrei… Un fel de covid-32 ( de ani de rătăcire dirijată și împins pe scări) din care lipsește și strănutul… Ce tare ar fi să batem Noua Zeelandă!