În urmă cu trei-patru ani, ne crăpa și nouă locomotiva pe undeva, prin jurul Bucureștiului, în timp ce înaintam de la Timișoara spre mare. Am prins răsăritul în câmp, după vreo două ceasuri de așteptat locomotiva salvatoare. Întârziere totală la destinație: vreo patru ore și jumătate. La întoarcere am fost mai norocoși, locomotiva a fost înlocuită mai repede, ceea ce a făcut ca întârzierea să nu depășească două ceasuri cu mult. Altceva mi-a rămas în minte, însă, după întâmplările astea: dialogul cu „nașul”.

„Tre` să vină neamțu`, domle! Nu zici dumneata Doamne-ajută, în loc de înjurăturile de-acu, după ce ți se tot întâmplă d-astea și ei apar ca niște salvatori, anunțând privatizarea?” m-a blocat angajatul CFR, după ce l-am întrebat cum e posibil să se întâmple așa ceva. Și a continuat, creionând ceea ce s-ar putea numi cu ușurință act de sabotaj cu scop bine definit: investiții care nu se mai făceau de ani de zile în locomotive, politici sforăitoare anunțate oficial și uitate pe hârtie, cam tot ce e necesar pentru dărâmarea cu bună știință a CFR, pentru a putea fi îndepărtat fără regrete măcar de pe rutele externe și marile rute interne. Că „tre` să vină neamțu`, domle!” N-o să uit amestecul ăla de amărăciune și speranță cu care și-a aruncat chiștocul de țigară și a urcat înapoi în tren, împărtășindu-mi la final de discuție că mai are vreo doi ani și patru luni până poate ieși la pensie și speră să mai reziste „rămășițele lu` Ceaşcă” până atunci.

Pe moment, mi-am zis că o fi omul cătrănit după o viață trăită prin trenuri sau caută scuze pentru situația jenantă în care eram. Numai că s-au tot strâns situații și lucrușoare. Iar anul ăsta pare să se confirme ca ultimă sută de metri a cursei descrise de „nașul” din pățanie.

Prin februarie, sindicaliștii din CFR anunțau că în 2023 ne vom trezi că nu vom mai avea niciun operator feroviar român, nici de stat, nici privat, iar CFR Călători se va desființa. Fiindcă peste doi ani vor fi scoase la licitație internațională traseele de cale ferată, iar CFR nici nu va putea intra la licitație. Pentru că Autoritatea de Reformă Feroviară nu a cumpărat niciun tren nou, deși ar fi trebuit să achiziționeze deja 140 de trenuri cu 600 de vagoane până la sfârșitul lui 2020. În ciuda faptului că există și fonduri europene pe care ar putea încerca să le acceseze, iar pe piața internă încă se zbat niște producători de locomotive și vagoane, orice măsură concretă pe această temă ar fi împinsă intenționat către un orizont tardiv.

În timp ce copiii ăia și ceilalți pasageri erau blocați în câmp ore în șir, așteptând locomotivele salvatoare ale CFR, încă era caldă știrea despre cel mai mare proiect de infrastructură feroviară care se desfăşoară în România. 24 de kilometri de tuneluri forate cu super- tehnologie germană, folosită și la Instanbul pentru o subtraversare care leagă Europa de Asia pe sub mare sau la metroul din Doha. Plus poduri, viaducte și alte lucrări de mare artă. Vreo trei miliarde de lei, pentru o scurtare cu 22 de kilometri și reabilitarea implicită a liniei de cale ferată Braşov-Sighişoara, componentă a coridorului Rin-Dunăre. E minunată, desigur, tichia de mărgăritare de pe capul chelului! Mai aveți vreun dubiu că lucrurile stau cam așa cum le descria „nașul” din poveste?

PS: Toamna trecută, Grupul Softronic Craiova a semnat un contract pentru a livra 100 de locomotive electrice în Suedia, până în 2030. Și, apropos de „rămășițele lu` Ceaşcă”, în timp ce ministrul transporturilor făcea deversări nervoase spectaculare pe la tv pe faza cu scandaloasele întârzieri, un american dona Muzeului Național al Aviației Române aeronava Rombac 1-11 a lui Nicolae Ceaușescu, pe care o cumpărase la licitație. Știți, e modelul ăla de avion pe care industria românească se încăpățânase să-l producă singură și care n-a înregistrat niciun incident aviatic, dar căruia i se găsise hiba că e cam „zomotos”…